Redactia.ro
Home » Știri » Noi reguli de circulație. Cum se circulă, de fapt, în sensul giratoriu. La ce trebuie să fie atenți șoferii

Noi reguli de circulație. Cum se circulă, de fapt, în sensul giratoriu. La ce trebuie să fie atenți șoferii

giratoriu

Deoarece prevederile legate de circulația în sensul giratoriu nu erau suficient de clare, iar asta ducea la interpretări diferite în cazul accidentelor auto petrecute acolo și la o practică neunitară legată de amenzile aplicate în aceste cazuri, guvernanții au modificat, printr-o hotărâre apărută luna trecută, regulamentul Codului rutier.

Noile modificări din Codul Rutier

Astfel, regulamentul stabilește acum că intersecția cu sens giratoriu reprezintă o intersecție dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale.

Poliția Română amintește într-o postare pe Facebook faptul că regulile după care circulăm în sensul giratoriu au fost modificate. Acest lucru s-a întâmplat încă din februarie, legea fiind publicată în Monitorul Oficial pe 17 februarie. Poliția Română a atras recent atenția tuturor șoferilor despre noile reguli de circulație dintr-un sens giratoriu, atenționându-i pe conducătorii auto că vechea practică s-a schimbat, conform ultimelor modificări.

„Știi cum se circulă în sensul giratoriu? Nu mai poți să ieși direct de pe banda a 2-a sau a 3-a a sensului giratoriului și să le tai fața celor de pe celelalte benzi, iar dacă vrei să faci această manevră trebuie să îți semnalizezi intenția, să te asiguri că poți face asta fără să pui în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Vechea practică nu mai este valabilă conform ultimelor modificări! Conduceți prudent!”, a transmis Poliția Română.

La ce să fie atenți șoferii în sensul giratoriu

Regula a fost explicată și de polițistul Marian Godină, care a vorbit despre asta cu mult timp înainte de a se modifica Codul Rutier. De altfel, Godină se numără printre cei care au comentat la postarea Poliției.

„Am lucrat 11 ani la Poliția Rutieră, timp în care am soluționat toate tamponările de acest fel, și nu au fost deloc puține, sancționându-l pe cel care ieșea din sens direct de pe banda a doua sau a treia fără să se asigure.

De altfel am și avut o postare prin 2016 în care explicam de ce e vinovat cel care iese din sens și taie benzile fără să se asigure, dar au fost unii pe atunci, chiar și polițiști, care mi-au sărit în cap că nu am dreptate. Așadar, ‘vechea practică’ nu a fost niciodată corectă, doar pentru cei care nu doreau să înțeleagă în niciun fel că nu au dreptate. Sper că acum s-au lămurit”, a scris polițistul.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: