Laciu Andreea
Era prima mea călătorie singură, într-un oraș străin, unde nimeni nu mă cunoștea și nimic nu era familiar. Am ajuns la Roma într-o dimineață ploioasă de octombrie, cu un rucsac plin de speranțe și emoții amestecate.
La început, totul părea copleșitor. Limbajul, agitația, ritmul oamenilor care păreau să știe exact unde merg și ce fac. M-am simțit mică, pierdută într-un ocean de necunoscut.
În primele zile, am făcut greșeli amuzante — am comandat mâncarea greșită, m-am rătăcit pe străduțe înguste, am uitat să cer indicații în italiană și m-am bazat prea mult pe gesturi și zâmbete.
Dar cu fiecare pas făcut, orașul și oamenii lui au început să-mi dezvăluie farmecul lor. Am învățat să ascult conversațiile din jur, să admir detaliile arhitecturii, să gust cafelele în micile localuri de cartier.
Cea mai mare lecție a fost să învăț să fiu deschisă. Să nu mă mai tem de necunoscut, ci să-l îmbrățișez.
Într-o după-amiază, am făcut cunoștință cu Marco, un localnic care mi-a arătat partea ascunsă a Romei — piețele aglomerate, parcurile liniștite, poveștile oamenilor de acolo.
Cu el, am descoperit că fiecare oraș are o inimă, iar pentru a o găsi, trebuie doar să cobori de pe traseele turistice și să te lași purtat de curiozitate.
Călătoria mea la Roma nu a fost doar o vacanță — a fost începutul unei transformări interioare. Am învățat să am încredere în instinctul meu, să găsesc frumusețe în diferențe și să mă bucur de fiecare moment, chiar și când lucrurile nu merg perfect.
Astăzi, când privesc în urmă, știu că acele zile petrecute într-un oraș străin mi-au deschis ochii și mi-au deschis sufletul către o lume mai largă.
Sursă foto: Pixabay
