Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat depunerea în Parlament a unui proiect de lege care vizează modificarea substanțială a cadrului legislativ privind pensiile, cu scopul declarat de a întări protecția juridică a drepturilor pensionarilor și de a elimina situațiile în care aceștia ar putea pierde posibilitatea de a-și corecta veniturile calculate greșit.
Sistemul de pensii din România ar putea fi modificat
Potrivit inițiatorilor, propunerea legislativă introduce explicit ideea de „drepturi de pensie imprescriptibile”, ceea ce ar însemna că pensionarii ar putea solicita oricând recalcularea pensiei, fără a fi limitați de termene stricte. În același timp, proiectul obligă casele de pensii să ofere răspunsuri motivate și complete la toate contestațiile depuse de beneficiari.
Senatorul Niculina Stelea, una dintre inițiatoarele proiectului, a criticat modul în care este tratată în prezent problema pensiilor, susținând că acestea nu ar trebui privite ca un ajutor social, ci ca un drept câștigat prin muncă de-a lungul vieții.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un nou proiect legislativ
„Pensiile nu sunt un ajutor de la stat, ci un drept pentru oamenii care au muncit zeci de ani. Cei vârstnici de astăzi au contribuit decisiv la construirea acestei țări și merită respect și siguranță financiară. Tocmai de aceea am propus o lege care să le garanteze o pensie corectă și corect calculată”, a declarat Niculina Stelea.
În expunerea de motive, reprezentanții formațiunii politice afirmă că actuala lege a pensiilor, adoptată în 2023 de coaliția Partidul Social Democrat – Partidul Național Liberal, limitează la 45 de zile perioada în care un pensionar poate contesta decizia de stabilire a pensiei. După expirarea acestui termen, decizia devine definitivă, chiar și în situațiile în care apar ulterior dovezi de calcul eronat sau venituri neincluse, notează Mediafax.
„În forma actuală a legii, dacă un pensionar nu depune contestație în 45 de zile, nu mai are nicio posibilitate legală de a-și corecta pensia, chiar dacă apar erori evidente sau documente noi. Considerăm că acest lucru contravine principiilor fundamentale privind dreptul de proprietate și deciziilor Curții Constituționale, care au stabilit clar că pensia este un drept patrimonial. Noi venim să corectăm această situație și să eliminăm orice suspiciune că această limitare ar fi fost introdusă intenționat”, a mai precizat Niculina Stelea.
Probleme pentru persoanele vulnerabile
Inițiatorii atrag atenția că, în forma actuală, legea poate crea situații în care persoane vulnerabile, aflate la vârste înaintate sau în dificultate medicală, să nu poată contesta la timp deciziile de pensionare.
„Gândiți-vă la un profesor sau la un muncitor care iese la pensie, dar care este bolnav sau singur și nu reușește să depună o contestație în termenul legal. Acesta rămâne cu o pensie incorect calculată, fără nicio cale de remediere. De aceea, vrem să introducem clar în lege faptul că drepturile de pensie nu pot fi pierdute și nu pot fi limitate în timp”, a explicat senatorul.
În viziunea inițiatorilor, modificarea legislativă ar avea rolul de a elimina neclaritățile existente și de a alinia mai strict legislația pensiilor la prevederile constituționale, astfel încât dreptul la pensie să fie garantat în mod efectiv, nu doar declarativ.
„Este o chestiune de logică și echitate: instituțiile statului trebuie să fie în slujba cetățenilor. Prin acest proiect încercăm să corectăm neajunsurile unei legi adoptate în 2023 și să reducem situațiile în care pensionarii sunt dezavantajați de erori administrative sau de lipsa de reacție la timp”, a concluzionat Niculina Stelea.
Sursa foto: arhivă






















