Opt suporteri dinamovişti au fost reţinuţi. Suporterii „câinilor” s-au dat în spectacol în centrul Timişoarei, înainte meciului din Cupa României. Dinamoviştii au ajuns în Timişoara marţi dimineaţă. Ar fi trebuit să stea câteva ore şi să se îndrepte spre Arad unde a avut loc meciul din cupă. Au mers în Piaţa Unirii să mănânce şi spun ei, ar fi fost atacaţi de fanii timişoreni.
Poliţiştii şi jandarmii au intervenit, dar incidentele au fost extrem de violente. Audierile au ţinut aproape toată noaptea, apoi s-a decis ca 8 dintre cei 26 de scandalagii care ajunseseră la secţia de poliţie să fie reţinuţi. Un fan ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale, dar a refuzat să meargă la spital.
Dinamo s-a calificat în optimile Cupei României
Dinamo nu a avut probleme cu UTA Arad şi s-a calificat fără probleme în optimile Cupei României. Elevii lui Dusan Uhrin au câştigat 3-1 meciul de la Arad. Mijlocașul Dan Nistor a fost omul meciului, contribuind la toate golurile înscrise. Moldoveanu a deschis scorul dintr-o pasă a lui Nistor. Gazdele au egalat prin Romario Moise. În repriza secundă, Dan Nistor a înscris pentru 2-1. Pe final în minutul 82, Neicuţescu a înschis tabela de marcaj.
„A fost un meci foarte dificil. Au jucat foarte bine, au luptat. Terenul artificial nu ne-a avantajat, dar sunt fericit că am câștigat”, a declarat Dusan Uhrin după meci.
Citește și: Cupa României! Dinamo a trecut mai departe, Gaz Metan eliminată!




















