Pericol uriaș pe litoralul românesc! Salvamarii trag un semnal de alarmă în fața valurilor puternice și a curenților periculoși din Marea Neagră, însă mulți turiști ignoră avertismentele și intră în apă, deși steagul roșu este arborat în toate stațiunile. Temperaturile ridicate și dorința de răcorire îi determină pe mulți să riște, fără a conștientiza pericolul de înec.
Pericol uriaș la Marea Neagră
Pe 12 și 13 august, salvamarii au avertizat constant că îmbăierea este strict interzisă din cauza valurilor mari, curenților puternici și gropilor adânci formate pe fundul mării. În unele zone, acolo unde apa ajungea anterior doar la glezne, acum depășește nivelul bustului, iar porțiuni întregi de plajă au fost erodate.
Cu toate acestea, turiștii continuă să intre în apă. Unii declară că nu se aventurează prea departe, dar recunosc că valurile uriașe îi atrag.
„Un pic agitată, dar e foarte frumos. Noi o să mergem la dincolo de unde e permis, în schimb e foarte frumos”/ „E super, valuri imense, super, e de nedescris. Nu e periculos, dacă ținem cont de salvamar și e super. Sunt și curenți, dar nu ne ducem mai departe”/ „De abia așteptam, sunt cu ochii pe copii acum”, au spus câțiva turiști la Știrile Pro TV.
Turiștii sfidează steagul roșu, salvamarii în alertă maximă
În Eforie Nord, salvamarii au montat geamanduri pentru a delimita zonele periculoase și patrulează permanent cu ATV-urile, încercând să-i țină pe oameni departe de apa agitată. Eforturile lor sunt constante, dar nu întotdeauna suficiente pentru a convinge turiștii să respecte regulile și să evite riscurile majore ale mării în aceste zile.
„În zona asta, lângă dig, aproape de mal, în jur de 2-3 metri, înainte era de un metru, s-a schimbat, e în permanentă schimbare. După cum vedeți, oamenii nu ascultă, s-au dus iar după geamandură, fluierul nu are nicio valoare, cu skijetul de-abia fac față. Există formațiuni de gropi mici, mari, iar cele mici sunt cele mai periculoase pentru că își mișcă tot timpul zona”, au declarat salvamarii.
Sursa foto: Arhivă






















