Redactia.ro
Home » Știri » Planurile talibanilor cu femeile din Afganistan. Ce reguli trebuie să respecte acestea

Planurile talibanilor cu femeile din Afganistan. Ce reguli trebuie să respecte acestea

Talibanii au pus, din nou, stăpânire pe Afganistan, după 20 de ani. Oamenii din zonă, dar mai ales femeile, se tem că vor fi supuse la chinurile de acum două decenii, din cauză că talibanii sunt cunoscuți pentru conducerea lor extrem de aspră.

Planurile talibanilor cu femeile din Afganistan. Ce reguli trebuie să respecte acestea

După ce talibanii au recucerit în aceste zile Afganistanul, există întrebări despre ce se va întâmpla cu femeile din zonă. Ele ar urma să fie, din nou, supuse unor reguli stricte ca acum 20 de ani, precum: să nu muncească, să nu aibă acces la educație, să stea închise în casă și iasă afară doar însoțite de soți și copii, să fie acoperite din cap până în picioare cu burqa sau să se căsătorească forțat. Iată ce a declarat un reprezentant al talibanilor despre ținuta femeilor islamice!

Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al biroului politic al grupării talibane la Doha, a declarat pentru Skynews faptul că femeile din Afganistan nu vor trebui să poarte în mod obligatoriu burqa, deoarece ”burqa nu este singurul hijab (văl) care poate fi purtat, există diferite tipuri de hijab care nu se limitează la burqa.”

400 de femei afgane, la închisoare pentru că au fugit de acasă

Mulți nu vorbesc despre cum au început să-și impună puterea talibanii, după ce au recucerit Kabulul. Există informații potrivit cărora aceștia au început să meargă din ușă-n ușă pentru a face o listă cu femeile cu vârste cuprinse între 12 și 45 de ani. De asemenea, acestea se tem pentru cum va fi viața lor de acum înainte după ce în urmă cu 20 de ani au obținut o oarecare independență: s-au angajat în funcții de conducere, au obținut acces la educație, printre care nu doar terminarea școlii ci și înscrierea la facultate, s-au putut angaja, puteau merge singure pe stradă și fără burqa, puteau cere divorțul și au luptat pentru drepturile femeilor. Acum, numeroase organizații care militează pentru drepturile omului, inclusiv ONU, își fac griji față de viața femeilor islamice, potrivit stirileprotv.ro.

Același purtător de cuvânt menționat anterior, a spus că femeile din afgane au în continuare acces la educație. “Ele pot primi o educaţie, de la şcoala primară până la universitate. Noi am anunţat această politică în cadrul unor conferinţe internaţionale, la cea de la Moscova şi aici la conferinţa de la Doha cu privire la Afganistan”, a explicat Shaheen.

Femeile afgane riscă violul și, ulterior, acuzația de adulter

Multe femei din Afganistan se tem și că vor violate de talibani, iar mai apoi acuzate de infracţiuni precum adulterul. În teritoriul lor, acum 20 de ani erau scoase în public, biciuite şi lapidate până la moarte.

Un bărbat și o femeie din Indonezia au leșinat în timp ce erau biciuiți

”Oamenii se tem de necunoscut. Talibanii patrulează prin oraş în mici convoaie. Nu deranjează pe nimeni, dar desigur că oamenii se tem”, a spus un comerciant afganistan care a dorit să-și păstreze anonimatul.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: