Redactia.ro
Home » Știri » Povestea dureroasă a unei profesoare românce din Israel. Fiul i-a fost luat la război, iar ea trebuie să continue să predea copiilor cuprinși de panică: «Să-i apărăm pe copii și sufletul lor»

Povestea dureroasă a unei profesoare românce din Israel. Fiul i-a fost luat la război, iar ea trebuie să continue să predea copiilor cuprinși de panică: «Să-i apărăm pe copii și sufletul lor»

Tensiuni în Orientul Mijlociu! Un alt român dispărut în Israel. Bilanțul este în creștere 

Bombardamentele din Israel au curmat viața a 1.200 de persoane și au distrus sute de familii. Gruparea Hamas nu pare să aibă intenția de a renunța la planurile sângeroase, iar autoritățile din Israel au declarat, în mod oficial, că țara se află în plin război. O profesoară, originară din România, dar care predă în Israel a împărtășit la televiziunea Antena 3 CNN sentimentele cărora oamenii de rând trebuie să le facă față, după conflictul declanșat de organizația islamistă Hamas.

Dureros! O profesoară din Israel continuă să muncească zi de zi, cu gândul la fiul luat la război

Zana Aghinea Herman rămâne consecventă în desfășurarea activității sale online, în contextul închiderii școlilor, în timp ce guvernul israelian concentrează forțele la frontiera cu Gaza, pregătindu-se pentru o posibilă intervenție terestră. Ea a declarat, într-un interviu acordat la Antena 3 CNN, despre faptul că în această perioadă dificilă a ajuns să fie nu doar un simplu pedagog, ci și psihologul copiilor care sunt foarte panicați din cauza celor petrecute.

„Am să vorbesc despre elevii mei care, după cum, după cum știți, ar trebui să învețe. Și când îi ridic pe Zoom, mă întreabă ‘ce o să fie?’ Un profesor, întotdeauna, în orice țară, trebuie să fie și psiholog. Însă aici trebuie să fie, în primul rând, psiholog și apoi profesor. Credeți că mie îmi vine să predau acuma formulele de calcul prescurtat, când tații lor, părinții lor sunt înrolați și lor le este frică? Nu știu ce să spun”, a declarat la Antena 3 CNN  Zana Aghinei Herman, o profesoară româncă, stabilită în Israel.

Românca încearcă să-și păstreze calmul și să predea în continuare elevilor

Românca a povestit că fiul ei a fost mobilizat la război, însă a subliniat că nu are dreptul de oferi mai multe detalii despre acest aspect. Un lucru este, însă, cert. Profesoara încearcă să-și păstreze calmul în aceste vremuri tulburi și continuă să-și facă meseria așa cum știe mai bine.

„Oficial, nu am voie să vorbesc despre el. Cu mine este unul dintre copiii lui, cu care trebuie să fiu și mamă, și tată. Mama lui este tot profesoară. În timp ce eu vorbesc acum cu dumneavoastră, ea intră cu clasa a treia pe Zoom. Copiii m-au întrebat ‘de ce învățăm, când țara este în război?’ N-am știut ce să le spun decât că fiecare dintre noi trebuie, în timpul războiului, să facă ce știe mai bine.

Asta este credința mea. Dacă eu sunt profesoară, să stau cu elevii. Dacă ei sunt elevi, să învețe. Cine are de mers la luptă, să meargă la luptă. 

Noi, civilii, nu putem ajuta decât dacă avem o atitudine pozitivă și, în special, să-i apărăm pe copii și sufletul lor. Este, după părerea mea, cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem în acest moment – să-i lăsăm cât mai puțin să se uite la televizor. Și chiar pe copiii din România – nu-i lăsați să vadă tot ceea ce se transmite la televizor. Undeva în căpșorul lor, în inima, lor își spun că într-o zi se poate întâmpla și la noi. Asta este părerea mea”, a declarat profesoara, conform Antena 3 CNN.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: