Redactia.ro
Home » Stil de viață » Inedit » Povestea emoționantă a israeliencei bolnave de cancer, care își caută cu disperare tatăl român. Bărbatul a dispărut acum 15 ani

Povestea emoționantă a israeliencei bolnave de cancer, care își caută cu disperare tatăl român. Bărbatul a dispărut acum 15 ani

GALERIE FOTO (2) Haia Andrea Goldemberg Lupu

Un ieșean este căutat de fiica sa din Israel după ce nu a mai dat niciun semn de mai bine de 15 ani. Bărbatul a abandonat-o după ce autoritățile israeliene l-au deportat în țară.

Ovidiu Lupu a fost într-o relație cu mama fetei între 1995 și 2001, din această relație născându-se Haia Andrea Goldemberg Lupu. Tânăra vrea cu disperare să-și întâlnească părintele dispărut de ani de zile.

Bărbatul ducea o viață dublă

Haia are 24 de ani și este născută și crescută în străinătate. Mama sa este stabilită în Israel din 1990. Acolo l-a cunoscut pe ieșeanul Ovidiu Lupu, emigrat în Israel în 1991. Câțiva ani ai târziu, bărbatul a cunoscut-o pe Lucica, cu care a făcut o fetiță.

„Eu pe vremea aia, în 1995, stăteam departe de Tel Aviv și m-am dus să îl caut pe unul din frații mei și știam că e acolo, dar nu știam exact locația. M-am oprit la un restaurant lângă hotelul unde lucra Ovidiu și, fiind seară, nu l-am găsit pe fratele meu. Ovidiu s-a apropiat de mine și mi-a spus că nu e un loc de preferat unde să stea o femeie singură. M-a luat și m-a dus la el în cameră și mi-a promis că a doua zi îl găsește pe fratele meu, că el cunoaște lume. A doua zi a venit fratele, am rămas la el și a doua seară, dar nu m-a atins cu un deget. Între timp i-am povestit situația mea si nu m-a crezut că nu am iubit. I-am dat cheia de la casă și i-am spus că poate să vină să verifice. A venit la mine într-o seară și acolo a rămas. Îmi plăcea la el că era un bărbat înalt și avea un tatuaj făcut în pușcărie, dar avea probleme cu băutura”, povestește Lucica Goldemberg pentru bzi.ro.

Dar Ovidiu nu a fost sincer 100% cu ea. Lucica a aflat că acesta este căsătorit în România și că are și alți copii. A primit vestea în timp ce era însărcinată cu Haia.

Conaționalul a fost prezent ca tată în viața Haiei până la vârsta de 4 ani, după care autoritățile israeliene l-au deportat în România, în 2001. Acesta nu prezentase actele necesare șederii, având pașaportul expirat încă din 1992.

Fata își caută la Iași tatăl dispărut

După plecarea sa, vreme de 5 ani, Haia a călătorit în România pentru a-l vedea și a petrece măcar o oră în prezența lui. La un moment dat, întâlnirile cu tatăl ei s-au încheiat.

Între timp, tânăra a fost diagnosticată cu cancer osos și a trecut prin multe operații. Haia se teme că nu-și va mai întâlni părintele niciodată. Aflată pe patul de spital, aceasta și-a rugat mama să continue căutările în numele ei.

După un an de căutări eșuate, Lucica Goldemberg a postat pe Facebook un anunț despre bărbatul căutat. Făcându-i o descriere, femeia povestește că Ovidiu Lupu era căsătorit cu o femeie zisă „Rica” și că trăia la Iași, în zona Copou. Acum, bărbatul ar trebui să aibă în jur de 66 de ani și are un frate pe nume Radu.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: