Povestea zilei: Șeful i-a exclamat în fața tuturor: „Ești doar o femeie de serviciu”. Apoi a aflat cineva era cu adevărat

Alina a ajuns la birou ca în oricare altă zi. Purta același halat gri, aceeași broboadă pe frunte, aceleași mănuși galbene, aceeași prezență discretă care trecea neobservată pe coridoare. Totuși, în interiorul ei, ceva se schimbase. Vorbele disprețuitoare ale lui Pavel Vitalievici o răniseră profund, trezind un sentiment pe care încercase să-l suprime în ultimii doi ani: mândria.

Citește și

Scene cutremurătoare în Turcia. Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți s-a stins chiar în timpul...

La ora 10:00, delegația japoneză a sosit la sediul companiei. Patru bărbați îmbrăcați impecabil, în frunte cu domnul Tanaka, președintele Yamamoto Construction. Pavel Vitalievici, vizibil palid și agitat, i-a întâmpinat în hol, strângându-le mâinile cu un zâmbet tensionat.

— Bine ați venit! spuse el în engleză, aruncând o privire neliniștită spre Victor, care rămăsese puțin în urmă. Ne pare rău pentru neplăcere, dar translatorul nostru s-a simțit rău în această dimineață.

Japonezii și-au aruncat priviri rapide între ei, vizibil nedumeriți. Domnul Tanaka a încuviințat politicos din cap, însă expresia sa trăda o ușoară dezamăgire.

— Vom încerca să ne descurcăm în engleză, a spus Pavel, îndrumând delegația spre sala de conferințe.

Chiar în clipa în care grupul era pe punctul de a intra, o voce clară s-a făcut auzită din spatele lor:

— 山本さん、ようこそいらっしゃいました。お会いできて光栄です。 (Yamamoto-san, yōkoso irasshaimashita. O-ai dekite kōei desu.)

— „Domnule Yamamoto, bine ați venit. Este o onoare să vă întâlnesc.”

Toți s-au întors surprinși. În mijlocul holului stătea Alina, dar nu cea pe care o cunoșteau. Halatul gri dispăruse, lăsând să se vadă un costum elegant, bleumarin. Broboada nu mai era, iar părul ei, prins într-un coc impecabil, îi scotea în evidență trăsăturile fine și privirea inteligentă. În locul mănușilor galbene, ținea acum o servietă din piele.

— 私の名前はアリーナ・ソコロワです。今日の通訳を担当します。 (Watashi no namae wa Arīna Sokorowa desu. Kyō no tsūyaku o tantō shimasu.)

— „Numele meu este Alina Sokolova. Voi fi translatorul dumneavoastră astăzi.”

Fețele japonezilor s-au înseninat imediat. Domnul Tanaka a făcut o plecăciune profundă și a răspuns într-o japoneză rapidă, plină de respect. Alina i-a replicat cu aceeași fluență, păstrând un zâmbet discret pe buze.

Pavel Vitalievici rămase împietrit, cu gura întredeschisă. Preț de o clipă, nu-și putea crede ochilor. Femeia din fața lui, atât de elegantă și sigură pe sine, era aceeași care spăla podelele în fiecare seară?

— Alina? a reușit el să articuleze. — Da, domnule director, a răspuns ea, întorcându-se spre el. Cred că putem începe negocierile. Delegația japoneză este nerăbdătoare să discute despre proiectul din sectorul 5.

— Dar… cum? De unde știi…?

— Am studiat șapte ani în Japonia, a răspuns ea calm. Am un masterat în limbi asiatice și relații internaționale de la Universitatea din Tokyo. Înainte de a lucra aici, am fost translator pentru ambasada Rusiei la Tokyo.

De ce lucrezi ca femeie de serviciu?

Un murmur s-a răspândit prin hol. Angajații care treceau s-au oprit, privindu-i cu surprindere. Victor Sergheevici s-a apropiat, la fel de uluit ca și Pavel.

— Atunci de ce lucrezi ca femeie de serviciu? întrebă el nedumerit.

Alina a zâmbit discret, dar în privirea ei se putea citi o urmă de tristețe.

— Când m-am întors din Japonia, am descoperit că soțul meu acumulase datorii uriașe la jocuri de noroc. A dispărut, lăsându-mă cu ele și cu toate conturile blocate. Aveam nevoie urgentă de un loc de muncă, orice muncă, ca să pot supraviețui. Când am găsit acest post, mi-am dat seama că îmi oferea exact ce-mi trebuia: anonimitate, timp să-mi rezolv problemele juridice și financiare, și un salariu suficient cât să merg mai departe.

Apoi, s-a întors spre delegația japoneză și le-a explicat pe scurt situația. Aceștia au zâmbit ușor, dând din cap cu înțelegere.

— Să mergem în sala de conferințe, a spus ea, conducând grupul cu o eleganță firească.

Pavel Vitalievici rămase în urmă, încă șocat de revelație. Se întoarse spre Victor și întrebă, confuz:

— Cum de nu am știut? Cum de nimeni nu a știut?

— Pentru că nimeni nu a întrebat, răspunse Victor simplu. Nimeni nu a privit-o cu adevărat. Era invizibilă.

Negocierea s-a dovedit a fi un succes extraordinar. Cu ajutorul Alinei, care nu doar traducea, ci oferea și explicații culturale esențiale, ambele părți au ajuns rapid la un acord. Japonezii au fost impresionați de fluența și expertiza ei, iar domnul Tanaka a invitat-o chiar la cină la hotel pentru a discuta despre viitoare colaborări.

După plecarea delegației, Pavel Vitalievici o chemă în biroul său. Stătea la birou, vizibil stânjenit.

— Alina Nikolaevna, începu el, folosind pentru prima dată patronimicul ei, vreau să-mi cer scuze pentru comportamentul meu de ieri seară. A fost lipsit de respect și neprofesionist.

— Și vreau să-ți fac o propunere, continuă el. Avem nevoie de cineva cu aptitudinile tale în departamentul de relații internaționale. Salariul ar fi de cinci ori mai mare decât cel actual, plus bonusuri pentru fiecare proiect cu parteneri străini.

Alina îl privi atent, apoi zâmbi ușor. — Apreciez oferta, domnule director, dar trebuie să refuz.

— De ce? întrebă el, surprins. Ai toate calificările necesare.

Viața i s-a schimbat radical

— Pentru că astăzi am primit o ofertă mai bună, explică ea. Domnul Tanaka m-a invitat să lucrez ca șef al biroului lor de reprezentanță din Moscova. Vor deschide o filială aici și au nevoie de cineva care să înțeleagă ambele culturi.

Pavel rămase încremenit, apoi dădu din cap cu înțelegere.

— Felicitări. Este o oportunitate extraordinară.

— Mulțumesc, răspunse ea, ridicându-se. Îmi voi da demisia oficial mâine. Dar nu vă faceți griji, vă voi recomanda un bun înlocuitor pentru poziția de femeie de serviciu. Se opri la ușă și se întoarse spre el, cu un zâmbet subtil:

— Știți, domnule Pavel, uneori cei mai invizibili oameni sunt cei care văd și știu cele mai multe. Ar trebui să vă amintiți asta data viitoare când judecați pe cineva după aparențe.

În săptămânile care au urmat, birourile companiei de construcții au fost pline de zvonuri despre „femeia de serviciu care a devenit director”. Unii angajați, cei care fuseseră mereu amabili cu ea, primeau acum e-mailuri personale de la Alina, invitându-i la interviuri pentru poziții în noua companie japoneză.

Pavel Vitalievici, deși pierduse un potențial angajat valoros, învățase o lecție importantă. A început să organizeze întâlniri lunare cu întreg personalul, inclusiv cu cei din întreținere și curățenie, pentru a înțelege mai bine oamenii care lucrau pentru el.

Iar Alina? Își transformase complet viața. Cu noul său salariu, reușise să-și achite toate datoriile în mai puțin de un an. Biroul japonez, sub conducerea ei, a înflorit, devenind un jucător semnificativ pe piața construcțiilor din Europa de Est.

De câte ori trecea cu mașina pe lângă fostul său loc de muncă, zâmbea amintindu-și de zilele când era invizibilă. Aceste zile o învățaseră o lecție prețioasă: valoarea unei persoane nu se măsoară în ceea ce văd alții, ci în ceea ce știe ea însăși că poate oferi.