Laciu Andreea
În fiecare marți dimineață, Maria se trezea devreme ca să prindă răgazul dintre liniștea orașului și agitația vieții. Avea 42 de ani și un ritual: cafea neagră, jurnalul în care scria de aproape 15 ani și o oră de tăcere, doar pentru ea. Era căsătorită cu Radu de aproape două decenii, iar viața lor, deși nu spectaculoasă, părea stabilă – două fiice mari, o casă modestă, și o relație clădită pe încredere.
Dar în dimineața aceea de martie, ceva a tulburat acel ritual. O cană spartă. Se întâmplase rar. De obicei, Maria era atentă, meticuloasă chiar. Dar când a scos cana preferată din dulap, i-a scăpat printre degete. S-a spart în trei bucăți, fără zgomot mare, dar cu un ecou ciudat în stomacul ei.
„Ceva o să se schimbe”, a scris în jurnal. Nu era superstițioasă, dar sentimentul persistă: ceva se clatină.
Parfumul necunoscut
Seara, când Radu s-a întors de la birou, s-a apropiat să o sărute pe obraz. Maria a simțit un miros necunoscut. Parfumul nu era al lui. Nu era nici al vreunei loțiuni de după ras. Era dulce, floral, cu o notă subtilă de vanilie și iasomie. Familiar într-un mod deranjant.
„Te-ai dat cu ceva nou?” a întrebat ea, încercând să pară neutră.
„Nu”, a zis scurt. „Probabil m-am frecat de cineva în metrou. Era înghesuială.”
Maria nu a mai zis nimic. Dar mirosul a rămas în nări, ca o întrebare fără răspuns.
Povești de viață. Mesajul ciudat
Trei zile mai târziu, în timp ce căuta un document pe laptopul comun, a observat o fereastră de mesagerie lăsată deschisă. Nu era cine știe ce, doar o propoziție scurtă:
„Și eu abia aștept.”
Nimic altceva. Nici nume, nici istoric, doar acea propoziție care părea dezlipită de context. Dar tonul… era intim.
Când l-a întrebat pe Radu despre asta, a râs.
„O glumă de la colegii de birou. Mă tachinează cu o prezentare pe care tot o amân.”
Maria nu a insistat. Dar ceva în vocea lui nu se potrivea cu zâmbetul.
Weekendul „prea ocupat”
Duminica următoare, Radu a spus că trebuie să meargă la „teambuilding de o zi” în Sinaia. A plecat dimineața devreme, fără prea multă explicație, dar cu un rucsac pregătit cu grijă.
Maria l-a urmărit din geam. Apoi, aproape fără să-și dea seama, a luat telefonul și a scris o întrebare simplă prietenei ei bune, Alina, care lucra în același domeniu ca Radu:
„Aveți vreun eveniment azi în Sinaia?”
Răspunsul a venit după 10 minute:
„Nu, cel puțin nu din ce știu eu. Vreun client privat?”
Maria a zâmbit strâmb. Începea să se contureze ceva. Nu era încă sigură, dar toate bucățile adunate păreau să construiască un adevăr incomod.
Dezvăluirea – momentul de cotitură
Două săptămâni mai târziu era aniversarea căsătoriei lor – 19 ani. Maria i-a propus lui Radu să meargă într-un loc drag amândurora, o cafenea unde mergeau pe vremuri. El a refuzat, spunând că e „prins cu niște rapoarte”.
Maria a zâmbit și a spus:
„Atunci o să aduc eu ceva acasă. Am o surpriză.”
Seara, când el a intrat pe ușă, a găsit masa aranjată frumos. Lumânări, vin, un desert făcut de ea. Și un plic alb, discret, așezat lângă farfurie.
„Ce-i asta?”, a întrebat el, zâmbind ușor.
„Citește”, a spus ea.
Înăuntru era o fotografie tipărită. El, pe o bancă dintr-un parc, cu o femeie necunoscută. Mâinile lor se atingeau, iar expresia de pe chipul lui nu lăsa loc de îndoială.
Radu a încremenit.
„Știam de câteva săptămâni. Am vrut doar să văd dacă ai curajul să spui adevărul”, i-a spus Maria, calmă. Nu era furioasă. Era epuizată.
„Ea… nu înseamnă nimic, Maria, a fost doar… o prostie.”
„Nu mi-o minimaliza. Dacă era nimic, n-ai fi mințit în atâtea feluri. Ai adus acel parfum în casa noastră. Ai mințit despre weekenduri. Despre cine ești când nu ești cu mine.”
Radu a încercat să explice, dar cuvintele nu mai aveau greutate. Maria îl asculta, dar în interiorul ei se produsese deja ruptura.
Liniștea după furtună
Două luni mai târziu, Maria s-a mutat. A închiriat un apartament mic, aproape de o librărie unde se pierdea des printre pagini. Fetele lor au înțeles, în felul lor. Nu au judecat. Au fost alături de ea, cumva mai aproape decât fusese Radu în ultimii ani.
Într-o dimineață de vară, a deschis din nou jurnalul. A răsfoit înapoi până la ziua în care s-a spart cana. Și-a amintit cum a scris: „Ceva o să se schimbe.” Și s-a schimbat. Totul. Dar nu în cel mai rău mod.
Într-un fel, parfumul necunoscut fusese binecuvântarea ascunsă. Semnalul că era timpul să se regăsească. Și poate, într-o zi, să iubească din nou. Dar de data asta, cu ochii deschiși.
Sursă foto: Canva PRO
