Redactia.ro
Home » Homepage » Prelungirea stării de alertă, modificată în Parlament. PSD impune Guvernului 6 măsuri

Prelungirea stării de alertă, modificată în Parlament. PSD impune Guvernului 6 măsuri

Prelungirea stării de alertă

Prelungirea stării de alertă se află la mâna PSD. Social-democrații au decis joi să nu voteze prelungirea stării de alertă, care încetează în 15 iunie.

Cel puțin, nu în forma care va fi depusă de Guvernul Orban. PSD vrea să modifice documentul în Parlament. Astfel că vrea doar doar măști și distanțare socială pentru încă 15 zile. Președintele interimar PSD Marcel Ciolacu a declarat că decizia finală va fi luată luni, după ce parlamentarii PSD vor consulta documentul pe care îl va trimite Guvernul în Parlament. „Decizia finală o vom lua luni. Cei mai mulți dintre colegi au propus prelungirea unor măsuri cu 15 zile”, a anunțat Ciolacu într-o conferință de presă.

Ce condiții pune PSD pentru a vota prelungirea stării de alertă

Șeful DSU, Raed Arafat a declarat deja că următoarea stare de alertă care ar urma să fie adoptată de la data de 15 iunie va suferi câteva modificări, proiectul urmând să intre în dezbatere în ședința Guvernului de joi, potrivit Digi24.ro. Perioada de prelungire discutată la nivelul Guvernului este de 30 de zile, însă la discuțiile de miercuri cu Raed Arafat, liderii politici din Parlament au înaintat și termenul de 15 zile.

Marcel Ciolacu a prezentat astăzi într-o conferință de presă măsurile pe care Guvernul trebuie să le adopte dacă vrea prelungirea stării de alertă. Astfel, PSD cere redeschiderea spitalelor pentru bolile cronice, să oprească procedurile de achiziții publice fără licitație, să excludă angajări la stat prin derogare de la lege, să se prevadă o perioadă limitată pentru obligativitatea purtării de măști în spații închise și să se respecte limitarea numărului de persoane care pot să participe la evenimente. În plus, prelungirea acestor măsuri să fie pentru doar 15 zile, nu pentru 30.

„Colegii mei au venit cu câteva propuneri clare, către Guvernul României, respectiv când vor veni cu cererea de încuviințare a stării de alertă să cuprindă redeschiderea spitalelor pentru bolurile cronice, redeschiderea spitalelor suport COVID care nu au avut pacienți, exclus continuarea procedurilor de achizii publice prin licitație.

Considerăm pentru încă o perioadă limitată obligativitatea purtării de măști în spații închise cu respectarea limitării persoanelor pentru evenimente și distanțarea socială. (…) Izolarea trebuie menținută, mai ales dacă o persoană vine dintr-o zonă de focar.”, a declarat președintele PSD.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: