Premierul României, Nicolae Ciucă, a vorbit despre sentința definitivă din dosarul Colectiv. „Se execută și nu se discută”, a spus premierul. Mai mult, Ciucă a vorbit și despre spitalele din România. El spune că țara noastră nu are un spital de mari arși. Mai mult, pacienții cu arsuri sunt tratați, în continuare, în alte țări.
Premierul Nicolae Ciucă, despre decizia din cazul Colectiv: „Se execută, nu se discută”
„Decizia în dosarul Colectiv a fost luată joi de instanță și este o decizie care trebuie respectată. Se execută și nu se discută. Faptul că astăzi nu avem un spital de mari arși se înscrie, practic, în lipsa de realizări pe care țara noastră le are, nu numai în spitalul de mari arși, ci și în celelalte proiecte pe care noi am gândit că trebuie înfăptuite în dezvoltarea sistemului medical.
Dezvoltarea sistemului de educație și dezvoltarea sistemului sanitar, astfel încât să putem să asigurăm sănătatea cetățenilor noștri. Până în acest moment este cât se poate de ușor de realizat că nu am făcut pași importanți către obiectivul de realizare a spitalelor. Au fost promise și opt spitale, de la opt au rămas trei.
Am discutat într-o ședință de guvern – e obligatoriu la nivelul Ministerului Sănătății să se înființeze acea agenție de dezvoltare a infrastructurii spitalicești.Faptul că nu avem un spital de arși. În acest moment, cazurile grave și când avem un număr de persoane care suferă astfel de accidente, ei sunt tratați în alte țări. Nu pot promite un spital de arși într-un an sau doi”, a spus premierul României, Nicolae Ciucă.
Despăgubiri definitive în dosarul Colectiv
În baza art 1357 Cod civil şi art 2 şi 3 din CEDO obligă în solidar pe: inculpaţii Anastasescu George Alin, Mincu Costin, Gancea Paul Cătălin, SC Colectiv Club SRL, Moise Marian, Zaharia Viorel, Sc Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Unitatea Administrativ Teritorială-Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector 4 şi Inspectoratul Pentru Situații De Urgență ,,Dealu Spirii” București-Ilfov la plata de despăgubiri pentru familiile victimelor.