Redactia.ro
Home » Știri » Prima imagine cu polițistul care a lovit două fetițe pe trecere. Ce a făcut agentul la scurt timp după tragedie

Prima imagine cu polițistul care a lovit două fetițe pe trecere. Ce a făcut agentul la scurt timp după tragedie

GALERIE FOTO (3)Prima imagine cu polițistul care a lovit două fetițe pe trecere.

Prima imagine cu polițistul care a lovit două fetițe pe trecere. Joi după amiază, două fetițe au fost accidentate de o mașină de Poliție, în timp ce traversau strada, în Sectorul 1 al Capitalei. Din păcate, una dintre fetițe a murit în urma impactului, iar cealaltă victimă a fost rănită. A apărut prima imagine cu polițistul care se afla la volanul autospecialei.

Prima imagine cu polițistul care a lovit două fetițe pe trecere. Ce a făcut agentul la scurt timp după tragedie

Un polițist a lovit cu mașina două copile pe trecerea de pietoni. Fetițele în vârstă de 11 ani se întorceau de la școală și mai aveau câțiva pași până acasă. Din păcate, una dintre ele a murit în urma impactului, iar cealaltă a fost transportată la spital. În mașina de poliție se afla un singur agent care conducea autospeciala. Martorii prezenți au imortalizat momentul când agentul de poliție a coborât din mașină și a mers la fetița decedată pentru a vedea dacă mai trăiește.

Potrivit oamenilor care au văzut tragicul accident, polișistul ar fi verificat cu piciorul dacă fetița care agoniza mai mișcă. În imagine se poate vedea că agentul vorbea la telefon, în timp ce privea copila care zăcea pe asfalt. Conform unor surse, polițistul a aprins semnalele luminoase după accident. Imaginea cu agentul de poliție se paote vedea AICI

Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca, a declarat că polițistul care a lovit fetițele se afla singur în mașina și că este încadrat în instituție din anul 2017. Se pare că acesta nu se afla în misiune sau nu și toate detaliile referitoare la acest caz vor fi furnizate după finalizarea anchetei. „Astăzi, în jurul orei 13.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție, pe raza sectorului 1.Autospeciala rula cu semnalele luminoase in funcțiune. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de prim ajutor. Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul rutier”, anunță Poliția Capitalei.

Nouă apeluri la 112 după tragicul accident

Primul apel la 112 după ce mașina de Poliție a lovit în plin două fetițe care traversau strada a fost primit de la șoferul care a produs accidentul. Timp de 13 minunte s-a sunat la alte opt ori la numărul unic de urgență, pentru intervenția echipajelor medicale. ”În urma verificărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 București-Ilfov, pentru accidentul rutier petrecut pe Str. Laminorului din București, în data de 13 ianuarie 2022, au fost identificate nouă apeluri care anunțau acest eveniment”, a comunicat STS, pentru Gândul.

După primul apel la 112, informațiile despre accident au fost transmise Serviciului de Ambulanță, ISU-SMURD, Poliției și Jandarmeriei, care au trimis echipaje pe strada Laminoarului. ”Conform Metodologiei privind cooperarea agențiilor specializate de intervenție și a altor entități cu competențe în domeniu, pentru preluarea și gestionarea urgențelor primite prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență, apelul a fost operat, indexat și transferat către Serviciul de Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție și Jandarmerie”, se mai arată în răspunsul STS.

Etichete: