Redactia.ro

Prima ninsoare din acest an. Locul din România în care ninge ca-n povești

GALERIE FOTO (5)

Meteorologii ANM au emis duminică avertizări meteo cod portocaliu de lapoviță și ninsoare pentru zonele montane. La Bâlea Lac, pe Transfăgărășan, a început deja să ningă, iar imaginile sunt de-a dreptul spectaculoase. 

La Bâlea Lac ninge

Conform ANM, de duminică, 29 septembrie 2024, de la 20:00 și până luni la ora 10:00, este cod galben de ninsori și vânt la altitudini de peste 1.700 metri în Carpații Orientali și Meridionali. Primii fulgi de nea din acest an au început să cadă în jurul orei prânzului la Bâlea Lac. În plus, temperatura a ajuns la -1 grad Celsius.

Imagini spectaculoase cu prima ninsoare din acest an

Turiștii aflați la Bâlea Lac au surprins imagini cu vârful de munte acoperit de ceață și o ninsoare deasă la peste 2.000 de metri altitudine. Vinovat este Ciclonul Ashley, care a adus temperaturi cu peste zece grade mai scăzute, dar prima ninsoare din acest an.

„În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h”, se arată în atenționarea emisă de către ANM.

Ciclonul Ashley face prăpăd în țară

Ciclonul Ashley a pus pe jar autoritățile din România. Ministrul mediului, Mircea Fechet, a precizat că ciclonul Ashley va mătura România în următoarele zile. Autoritățile au emis duminică după-amiază mai multe mesaje RoAlert pentru atenționarea cetățenilor.

„Suntem într-o zi foarte specială, pentru că astăzi, la noapte și mâine, România va fi, practic, măturată de acest ciclon, pe care îl numim Ashley. Deocamdată vom avea precipitații foarte mari, ceea ce pune pe toată lumea în alertă, pentru că avem foarte multe județe sub cod galben și sub cod portocaliu. Practic, jumătate din România va fi în cod portocaliu începând din această după-amiază.

Nu ne sperie neapărat cantitățile de precipitații, ci timpul foarte scurt în care e posibil să cadă aceste precipitații, motiv pentru care am făcut foarte multe comitete pentru situații de urgență, am făcut foarte multe întâlniri cu colegii mei, mă asigur că toată lumea e la datorie, indiferent de oră, indiferent dacă e weekend sau în timpul săptămânii”, a spus Mircea Fechet.

Vor fi ploi torențiale și vreme rece

Furtuna va traversa România de la vest la est, aducând ploi abundente și vânt puternic. Pentru a proteja populația și a minimiza riscurile, meteorologii au publicat harta live a ciclonului. Aceasta le permite cetățenilor să urmărească în timp real evoluția fenomenului și să știe dacă este sigur să rămână acasă sau să se aventureze afară, chiar și pentru scurte deplasări.

Vârful ciclonului va fi atins în București duminică, în jurul orei 17:00, conform estimărilor meteorologilor. Primăria Capitalei a luat deja măsuri preventive, în timp ce Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a pregătit populația pentru cele mai grave scenarii. Deși nu este un fenomen apocaliptic, cetățenii sunt sfătuiți să fie precauți și să evite deplasările inutile.

Sursă foto: Facebook/ Meteoplus

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: