Redactia.ro

Prima reacție a lui George Simion, după anunțul retragerii trupelor americane din România: „Eu v-am spus…”

Retragerea unei părți a trupelor americane staționate în România a stârnit un val de reacții pe scena politică românească. Liderul AUR, George Simion, a reacționat imediat după anunțul făcut de Statele Unite, lansând un mesaj dur pe rețelele de socializare la adresa autorităților de la București și a partenerilor externi.

Decizia Washingtonului vizează aproximativ 800 de soldați americani care urmează să fie retrași din România, în contextul unei reorganizări strategice a prezenței SUA în Europa de Est. Mișcarea vine la scurt timp după alte tensiuni diplomatice, inclusiv după ce România a fost exclusă din programul Visa Waiver, fapt pe care George Simion îl leagă direct de această nouă evoluție.

George Simion: „Eu v-am spus! Urmează retragerea trupelor!”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, George Simion a afirmat că a anticipat acest pas, criticând Guvernul pentru lipsa de reacție în relația cu Statele Unite.

„Eu v-am spus în momentul scoaterii României din VisaWaiver că următorul pas e retragerea trupelor. Poate în al 12-lea ceas se aude: suntem singurii care pot debloca relația cu SUA. Nici Grindeanu ospătarul nici cei care îl înjurau pe Trump NU POT!”, a scris George Simion, pe Facebook.

Simion a completat mesajul cu un comentariu suplimentar, în care a avertizat asupra posibilelor efecte economice și politice ale acestei rupturi diplomatice:

„Ah, și încă ceva înainte să pregătiți refrenul vostru preferat cu “rușii”: pe 28 noiembrie vine anunțul – următoarea tranșă de bani europeni pe care NU o primim. Dacă sunteți slugi, veți fi tratați ca atare.”, a mai adăugat Simion, la rubrica de comentarii.

Cum este privită retragerea trupelor americane din România

Decizia Statelor Unite de a reduce numărul militarilor din România a ridicat semne de întrebare legate de soliditatea parteneriatului strategic dintre cele două țări. Deși autoritățile de la București nu au transmis încă o poziție oficială, experții militari consideră că măsura reprezintă un semnal serios pentru România.

Generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major al Apărării, a explicat pentru presă că această decizie trebuie privită ca pe un avertisment.

„Nu trebuie să ne suprindă această reducere a trupelor americane, dar trebuie să privim această situație ca pe un duș rece. Aflăm că pilonul de strategie de apărare cu Statele Unite nu este atât de solid. Aflăm acum că nu suntem atât de importanți pentru SUA cum credeam. Trebuie să ne trezim și să vedem exact ce contează în relația cu Statele Unite.

România, tot mai vulnerabilă din punct de vedere strategic?

Fostul comandant militar a atras atenția și asupra faptului că România a mizat prea mult pe sprijinul american, în loc să-și consolideze propriile capacități de apărare.

„Noi am greșit că ne-am bazat foarte mult pe americani. Trebuia să ne bazăm pe forțele proprii. Americanii vin aici doar dacă interesele lor îi aduc aici. Nu vin dacă stăm noi și ne rugăm pe la porțile Casei Albe. E și o lipsă de dialog, care se vede și din faptul că SUA nu are încă ambasador la București. Iar lipsa ambasadorului poate fi mai importantă decât această reducere a trupelor.”, a explicat fostul șef al Armatei Române.

În prezent, ambasada Statelor Unite la București funcționează fără ambasador de aproape un an, fiind condusă de un însărcinat cu afaceri. Această absență este interpretată de analiști drept un semnal diplomatic al răcirii temporare a relațiilor bilaterale.

Se va profita Rusia de retragerea trupelor americane?

Un alt subiect de îngrijorare ridicat de experți este posibila reacție a Rusiei. Potrivit lui Ștefan Dănilă, reducerea prezenței americane în România ar putea fi interpretată de Moscova drept o slăbiciune a flancului estic al NATO. Totuși, generalul a precizat că nu există riscul unui conflict direct.

„Rusia, dacă simte o slăbiciune, își face simțită prezența. Rusia va lua act de această reducere și o va considera un gest favorabil din partea administrației americane. Dar Rusia nu va uita că suntem membri NATO, deci nu va interveni agresiv în România. Armata Română este o forță pentru a descuraja o agresiune, dar nu este suficient. Însă, să nu uităm că suntem în alianța NATO și facem parte din strategia alianței în această parte a Europei de Est.”, a mai spus Ștefan Dănilă.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: