După desfășurarea summitului istoric de pace dintre președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și liderul Statelor Unite, Donald Trump, găzduit în Alaska, președintele României, Nicușor Dan, a venit cu primele declarații publice.
Nicușor Dan, primele declarații publice după summitul din Alaska
Șeful statului român a subliniat, într-un mesaj transmis pe o rețea de socializare, rolul esențial pe care Washingtonul îl joacă în raport cu Moscova și a evidențiat presiunea politică și diplomatică pe care președintele american o poate exercita asupra Rusiei.
Nicușor Dan a apreciat deschiderea administrației Trump de a se implica activ în procesul de negociere, considerând că acest demers reprezintă o șansă reală pentru reducerea tensiunilor și oprirea conflictului ce se desfășoară în apropierea granițelor României.
”Reuniunea din Alaska a fost prima etapă pentru a începe negocierile de pace. Eforturile în această direcție ale Președinteluin Donald Trump sunt menite să oprească acest război și să pregătească drumul spre pace justă și durabilă.
Aceste negocieri trebuie să țină cont de interesele Ucrainei, dar și ale europenilor. Ucraina trebuie să își decidă singură soarta, iar Rusia nu trebuie să aibă drept de veto. De aceea, este important că Președintele Zelenski se va duce la Washington pentru a discuta cu Președintele Trump despre pașii următori.
Pentru Uniunea Europeană este, de asemenea, esențial ca Președintele Donald Trump să pună presiune asupra Rusiei pentru a continua negocierile. Sprijinim eforturile sale de a organiza un summit trilateral, cu sprijin european.”, spune Nicușor Dan.
România va continua să sprijine Ucraina
În continuarea mesajului său privind summitul de pace dintre Vladimir Putin și Donald Trump, președintele României, Nicușor Dan, a reiterat ferm poziția țării noastre în sprijinul Ucrainei și a cerut oprirea imediată a agresiunilor comise de Federația Rusă.
Șeful statului a transmis că bombardamentele asupra civililor și atacurile direcționate împotriva infrastructurii critice din Ucraina nu pot fi tolerate și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Potrivit acestuia, un proces real de pace nu poate începe decât în momentul în care Moscova renunță la acțiunile militare care adâncesc criza umanitară și destabilizează regiunea.
”Rusia trebuie să se angajeze clar pe calea păcii, iar atacurile asupra civililor și infrastructurii civile trebuie să înceteze. Poziția noastră a rămas neschimbată, în sprijinul Ucrainei și a principiilor legate de suveranitatea și integritatea teritorială și ajungerea la o încetare necondiționată a ostilităților. Frontierele internaționale nu trebuie schimbate prin forță.
În cadrul Coaliției de Voință am discutat despre asigurarea garanțiilor de securitate necesare, iar implicarea SUA anunță de Președintele Donald Trump este salutată și totodată determinată în procesul de pace. Pentru noi rămâne esențială menționerea unității transatlantice și a coordonării strânse între UE, SUA și NATO asupra deciziilor următoare”, a fost mesajul lui Nicușor Dan.
Volodimir Zelenski vrea intrarea Ucrainei în UE
Președintele Ucrainei a decis să rămână în Kiev, deși Statele Unite ale Americii i-au spus că vor trimite forțe militare pentru a-l scoate din Ucraina. Zelensky a cerut ca Ucraina să devină parte a Uniunii Europene. Volodimir Zelensky a postat un mesaj pe rețelele de scoializare, în care anunță că Ucraina nu renunță la luptă și nu va părăsi Capitala. Ministrul Sănătății din Ucraina a declarat că aproape 200 de persoane au fost ucise de la începerea războiului, iar 1.000 au fost rănite. De altfel, Zelenski a discutat cu președintele Consiliului European despre asistență pentru Ucraina.
„Este un moment crucial pentru a încheia odată pentru totdeauna o discuție ce durează de mult timp și pentru a decide cu privire la aderarea Ucrainei la UE.”, a scris liderul de la Kiev pe Twitter. „Am discutat cu președintele Consiliului European (Charles Michel) despre continuarea asistenței efective (pentru Ucraina) și lupta eroică a ucrainenilor pentru un viitor liber.”, a adăugat președintele Zelenski.