Prințul William a vorbit deschis despre cea mai grea perioadă din viața sa, marcată de problemele de sănătate ale soției sale, Kate Middleton, și ale regelui Charles al III-lea. Într-un interviu acordat recent în Brazilia, moștenitorul coroanei britanice a explicat modul în care familia sa a reușit să facă față acestor încercări, punând accent pe comunicare, echilibru și sprijin reciproc.
Pentru ducele și ducesa de Cambridge, ultimii doi ani au reprezentat un adevărat test al rezistenței emoționale. Diagnosticul de cancer al prințesei de Wales, urmat de cel al regelui, i-a pus într-o situație delicată, dar i-a și apropiat mai mult ca familie.
Prințul William a explicat că, în fața acestor provocări, au ales să fie sinceri cu cei trei copii ai lor – George, Charlotte și Louis. Au considerat că deschiderea este cea mai bună cale pentru a-i ajuta pe cei mici să înțeleagă ce se întâmplă, preferând să le explice totul pe înțelesul lor, oferindu-le siguranță și claritate.
Cum le-a spus copiilor despre boala lui Kate Middleton
William a recunoscut că nu există un ghid perfect pentru a fi părinte, însă consideră că sinceritatea, adaptată vârstei fiecărui copil, este esențială pentru a-i ajuta să gestioneze emoțiile și fricile. În ciuda greutăților, ducele de Cambridge încearcă să mențină o rutină normală pentru copiii săi.
Atât el, cât și Kate Middleton, se ocupă zilnic de programul celor mici, ducându-i la școală și petrecând timp de calitate în familie. William obișnuiește să glumească, spunând că este „șoferul de familie”. În ciuda responsabilităților publice, își dorește ca George, Charlotte și Louis să aibă o copilărie echilibrată, cât mai departe de presiunea mediatică și de lumea digitală.
„Am ales să comunicăm mult mai mult cu copiii noștri, de cele mai multe ori, ascunderea lucrurilor față de ei nu funcționează. Fiecare familie are propriile dificultăți și provocări. Modul în care abordezi aceste probleme este foarte individual și depinde într-o oarecare măsură de moment.
Dar, de cele mai multe ori, ascunderea lucrurilor față de ei nu funcționează, așa că explicându-le ce simt, de ce se întâmplă asta, oferindu-le alte puncte de vedere cu privire la motivul pentru care s-ar putea simți așa uneori, îi ajută să înțeleagă mai bine situația și să se relaxeze mai mult, în loc să fie foarte anxioși cu privire la „ce îmi ascunzi?”. Sunt mult mai multe întrebări când nu există răspunsuri”, a spus Prințul William.
O familie unită prin sinceritate și echilibru
Prințul William a subliniat că familia sa a ales calea deschiderii și a empatiei, pentru a face față acestor momente dificile. Comunicarea și sprijinul reciproc i-au ajutat să păstreze echilibrul emoțional și să le ofere copiilor un mediu stabil.
Pentru moștenitorul coroanei britanice, viața de familie rămâne prioritară, în ciuda responsabilităților publice. El și Kate pun accent pe apropierea dintre ei și pe menținerea unei rutine care să le ofere copiilor sentimentul de normalitate.
În tot acest timp, cei trei copii ai cuplului – George, Charlotte și Louis – sunt învățați să își exprime emoțiile, să pună întrebări și să caute răspunsuri sincere. William consideră că această abordare îi ajută să se dezvolte armonios și să gestioneze mai bine realitățile dificile ale vieții publice.
Un alt aspect pe care prințul îl consideră important în educația copiilor săi este utilizarea tehnologiei. Cei mici nu au telefoane mobile, iar această decizie, deși dificil de menținut, are rolul de a-i proteja de conținutul nepotrivit și de influențele negative din mediul online.
William este conștient că va veni momentul în care fiul său cel mare, George, va avea nevoie de un telefon, dar dorește să introducă treptat acest pas, cu limite bine stabilite. „Este foarte greu. Copiii noștri nu au telefoane, cred că atunci când George va trece la școala secundară, poate că va avea un telefon cu acces limitat”, a mai spus el.




















