Redactia.ro
Home » Știri » Produse retrase de pe rafturi! Autoritățile au emis o alertă privind măști neconforme

Produse retrase de pe rafturi! Autoritățile au emis o alertă privind măști neconforme

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a venit cu o avertizare pentru toți românii, cu privire la modelele de măști provenite din China. ANPC informează că alerta a fost preluată și de sistemul european RAPEX. 

 

Anunțul autorităților

Au fost emise noi alerte privind măștile de protecție neconforme. ANPC informează că 4 notificări ale României privind astfel de măști au fost preluate de către Sistemul de alertă rapidă pentru produse alimentare al Uniunii Europene – RAPEX.

Sub coordonarea Ministerului Economiei, în toată această perioadă, ANPC a supravegheat permanent piața de produse speciale de protecție, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârșit.

ANPC îi avertizează, pe acestă cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ‘produse interzise comercializării’”, potrivit unui comunicat al ANPC.

 

Ce spune președintele ANPC

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Eduardt Cozminsch, a făcut o declarație în acest sens, cu privire la alertele emise.

Direcția de Control și Supreveghere Piață din cadrul ANPC a demonstrat încă o dată că se află dedicat în slujba cetățeanului. Cu atât mai mult în această perioadă marcată de pandemie, considerăm că este de datoria noastră să manifestăm o atenție sporită, în mod deosebit la produsele indispensabile în acest moment.

Prin alertele pe care ANPC le emite în numele țării noastre, România contribuie la protejarea consumatorilor europeni, în fața produselor periculoase care pot intra pe piața UE”.

Cele patru tipuri de măști provin din China. Deși măștile poartă marcajul CE, niciuna dintre aceste măști nu a fost certificată drept echipament de protecție de către un organism relevant. Astfel, exista posibilitatea ca măștile să nu îndeplinească cerințele de sănătate și siguranță.

 

Produse retrase de pe rafturi

 

ANPC îi avertizează pe operatorii economici din dimeniu că, înainte de a introduce la comercializare aceste produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că aceste produse nu sunt incluse în capitolul ”produse interzise comercializării”.

Primul tip de alertă vizează masca de protecție pentru filtrarea respiratorie la  jumătatea feței, cu trei pliuri, care provine din Republica Poulară Chineză.

A doua alertă vizează o mască protectoare de filtrare respiratorie la jumătatea feței. Acest produs poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca fiind relevant ca echipament de protecție de către un organism relevant. Astfel, a fost dispusă retragerea produsului de pe piață.

A treia alertă vizează un medicament care are pe ambalajul BFE > 95. Mai mult, a patra alertă vizează un produs comercializat într-o pungă transparentă din plastic care conține 10 unități cu sistem de închidere cu bană autoadezivă, potrivit Digi24.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: