Redactia.ro
Home » Stil de viață » Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea:  „Ministerul Sănătăţii face eforturi imense. Pacientul român trebuie să aibă încredere în doctorii români”

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea:  „Ministerul Sănătăţii face eforturi imense. Pacientul român trebuie să aibă încredere în doctorii români”

Medicul primar la neurochirurgie şi director ştiinţific al Spitalului Clinic SANADOR, Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea îi sfătuiește pe români să aibă încredere în sistemul medical românesc, deoarece spitalele din centrele universitare ţin real pasul cu evoluţia tehnologică, iar medicii dețin cunoștințe la cel mai înalt nivel de pregătire.

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea: „Medicina şi neurochirurgia română au intrat în panoplia mondială”

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea a fost întrebat de către „Click!” care este nivelul actual al medicinei în România și cum este pregătit sistemul sanitar pentru a oferii servicii la cel mai înalt nivel. Acesta a dat detalii în ceea ce privește secțiile de neurochirurgie în țara noastră:

„Suntem recunoscuţi. Dovada cea mai bună este că, printr-o întâmplare fericită, în 2005, medicina şi neurochirurgia română au intrat în panoplia mondială. Eu am fost ales vicepreşedinte al Societăţii Mondiale de Neurochirurgie, iar acum un alt coleg de-al meu este ales pentru aceeaşi poziţie”, a declarat medicul Alexandru Ciurea.

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea: „Ministerul Sănătăţii face eforturi imense”

Doctorul este indignat deoarece mulți români aleg serviciile medicale din străinătate în detrimentul celor din țara noastră fără ca măcar să cunoască calitatea pe care de fapt și țara noastră o are în ceea ce ține de sistemul medical:

Reporter: Aţi declarat că sunteţi consternat de faptul că pacientul român merge să se trateze în afară deoarece la el ajunge informaţia că avem specialişti, dar nu avem aparatură. Este adevărat?

Există acest „El Dorado“ – în Turcia sau la Viena – unde se crede că se operează mai bine decât la noi. Au fost şi perioade în care au avut o tehnologie superioară. În prezent, nu cred că mai există mari diferenţe între spitale, mai ales cele private sau cele de vârf din România şi cele din Turcia sau din afară, în general. Este foarte interesant că medicina se dezvoltă cu nişte paşi foarte repezi, trebuie tot timpul să fii upgradat, să te informezi încontinuu şi tu, în serviciul tău, să îl îmbunătăţeşti imediat. Bani există – Ministerul Sănătăţii face eforturi imense, primăriile, consiliile judeţene ajută spitalele în direcţia perfecţionării şi a progresului. Nouă, în sistemul privat, ne este cumpărat orice aparat de ultimă generaţie, cu condiţia să îl folosim, să nu se aştearnă praful pe el în depozit. Acestea sunt şi diferenţele între cele două sisteme.

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea: „Ani la rând s-au auzit doar ştiri negative legate de spitale”

Doctorul vorbește despre percepția greșită a românilor față de serviciile medicale oferite în țara noastră:

Reporter: Excluzându-i pe aceşti pacienţi care au nevoie de un plus de confidenţialitate, şi gândindu-ne la ceilalţi, este posibil ca pacientul român să aibă o percepţie greşită despre serviciul românesc, chiar şi despre cel de sănătate? Este nevoie de o mai bună informare?

Sigur că da! Ani la rând s-au auzit doar ştiri negative legate de spitale. Trebuie spuse şi cele pozitive. Exact ca la COVID – se prezenta în fiecare zi numărul de cazuri şi decese, dar nimeni nu insista pe câţi s-au vindecat, ce succese a avut medicina, câţi s-au întors din stări grave. Şi eu am avut o stare medie spre gravă de COVID-19 şi acum sunt într-o stare de perfectă luciditate. Medicina românească m-a salvat, nu vreun centru din afară, deci se poate. Încrederea trebuie să fie totală.

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea: „Am umplut străinătatea de doctori!”

Medicul povestește faptul că foarte mulți medici români au plecat din țară tocmai pentru că sistemul de învățământ românesc este foarte bun în ceea ce ține de medicină:

Reporter: Cum ar trebui să vină pacienţii la medic?

Pacientul român trebuie să aibă încredere în doctorii români, iar Şcoala românească de medicină este bună. Cel mai bun exemplu este că noi am umplut străinătatea de doctori buni, de chirurgi foarte buni, de cercetători foarte buni. Avem acest IQ cu totul deosebit, deci românii sunt deştepţi. Românul are, însă, un defect: se apucă greu şi se lasă repede. Trebuie să-l storci, să îl împingi, ca să dea totul pentru noi – doctorul român pentru pacientul român. Şcoala românească de medicină este una veche, academică, recunoscută în străinătate, fapt pentru care noi trebuie să fim mulţumiţi şi să mergem înainte.

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea: „Cele mai frumoase şi mai bine dotate săli de operaţii”

Doctorul consideră că spitalul unde lucrează este cel mai bine dotat în țara noastră:

Reporter: Care este profilul pacientului care ajunge la dumneavoastră şi ce tipuri de intervenţii faceţi?

Specialitatea mea – neurochirurgia – este disciplina pe care am ales-o şi îmi doresc să o fac cel mai bine şi cel mai corect. Pentru ea m-am pregătit, am făcut cursuri, pregătiri, acum particip la congrese în continuare şi la noi pregătiri, conduc un curs româno-german la Cluj. Aş desprinde cinci arii de interes: tumorile intracraniene, care sunt întotdeauna dificile, patologia vasculară cerebrală, care începe de la un accident vascular şi continuă cu tot felul de malformaţii vasculare, patologia malformativă şi pediatrică, mai ales a copilului, patologia traumatică, dar şi acele boli ale măduvei spinării, numite degenerative, care apar cu vârsta. Trebuie să cunosc acest profil, să spun unde pot efectua intervenţii, cu ce instrumentar, să explic pacientului, îi arăt fotografii din sala de operaţii. Eu consider că Spitalul Clinic SANADOR are cele mai frumoase şi mai bine dotate săli de operaţii şi ne simţim extraordinar de bine că nu se deschide uşa de zece ori, echipa este stabilă, ne cunoaştem toţi cu toţi, ce avem de făcut, asistenţii sunt foarte buni, echipa de anestezie, echipa de mentenanţă, curăţenie, toate sunt la cel mai înalt nivel.

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea: „Nu cafeaua multă, nu Coca Cola”

Întrebat despre tonusul său acesta a dat detalii despre ce anume a eliminat din dieta lui de zi cu zi:

Reporter: Care este reţeta unui tonus atât de bun ca al dumneavoastră?

Este foarte simplă: eu trebuie să fiu convins de ceea ce trebuie să fac, eu sunt convins de mine. În 1935 s-a născut ultimul Dalai Lama, care a spus că toată puterea se află în creier, aici este totul. Puterea minţii este cea mai importantă, ea este cea care te împinge înainte. Am un grup de studenţi împreună cu care am studiat acest fenomen – cei care nu ştiu exact, în fruntea noastră este lobul prefrontal, acesta îţi dă energia să mergi înainte, nu cafeaua multă, nu Coca Cola, ci trezitul de dimineaţă, odihna de peste noapte, o alimentaţie corespunzătoare, gânditul pozitiv, zâmbetul, acestea te împing înainte. Lobul reenergizează organismul şi de acolo pleacă totul.”

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: