Vremea se încălzește în toată țara marți, 7 aprilie, maxima zilei situându-se între 10 și 16 grade Celsius. Primăvara se instalează, așadar, cu drepturi depline, iar probabilitatea de precipitații se va reduce. Haideți să vedem, așadar, cum arată prognoza meteo ANM în toate orașele mari ale țării.
Vremea în București, conform ANM
Vremea în Capitală continuă să se încălzească, maxima zilei de 7 aprilie fiind de 16 grade Celsius. Se observă, așadar, o creștere termică față de săptămâna trecută, când vremea a fost puțin mai capricioasă. Soarele strălucește cu putere, cerul se menține senin pe toată durata zilei, iar ploile se fac nevăzute marți, 7 aprilie.
Vremea în Constanța
La malul mării, vremea s-a încălzit treptat și va continua să o facă până pe 10 aprilie. Regimul termic din aceste zile se va menține între 12 și 13 grade, ceea ce-nseamnă că marți, 7 aprilie, constănțenii se vor bucura de o vreme în general plăcută. Maxima zilei va fi de 12 grade Celsius, însă vor continua să existe rafale de vânt puternice.
Vremea în Iași
La Iași va fi o vreme destul de plăcută, valoarea termică fiind crescută față de zilele precedente. Maxima termică va fi de 14 grade C, temperaturi înregistrate încă de la orele prânzului. Cerul se va păstra senin pe tot parcursul zilei, dar și al nopții.
Vremea în Cluj
Mercurul va continua să urce în termometre și la Cluj, acolo unde maxima zilei va fi de 15 grade Celsius. Primăvara se va instala cu drepturi depline, iar ploile vor lipsi cu desăvârșire. Vântul va mai da bătăi de cap, în intervalul orar 12:00 – 18:00.
Vremea în Brașov
Potrivit ANM, vremea se va încălzi și la munte, iar media valorilor termice va crește de la o zi la alta. Marți, 7 aprilie, maxima zilei va fi de 11 grade Celsius, iar cerul se va menține senin pe tot parcursul zilei. Nu sunt așteptate ploi.