Redactia.ro
Home » Știri » Raed Arafat, anunț despre măsurile și restricțiile din România după Anul Nou. Guvernul se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri

Raed Arafat, anunț despre măsurile și restricțiile din România după Anul Nou. Guvernul se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri

După relaxările măsurilor de prevenție și restricțiilor din perioada sărbătorilor de iarnă, Guvernul a venit cu noi recomandări și soluții în ceea ce privește situația epidemiologică din țara noastră și protejarea populației. Pentru săptămânile ce vor urma nu au fost impuse noi măsuri, însă Raed Arafat a venit cu câteva clarificări și sfaturi pentru petrecerile de Anul Nou și zilele ce vor urma.

Raed Arafat, anunț despre măsurile și restricțiile din România după Anul Nou

Românii au avut posibilitatea ca de Crăciun și Revelion să se bucure de petreceri și adunări cu cei dragi. Masca nu a mai fost obligatorie pe stradă, însă a rămas o recomandare pentru zonele aglomerate, precum și distanțarea socială. Accesul în baza Certificatului Verde în diferite instituții, centre comerciale și restaurante, rămâne în continuare valid, iar Guvernul îi încurajează pe oameni să se vaccineze.

Raed Arafat a explicat recent că măsurile și restricțiile pentru perioada ce urmează nu vor deveni mai stricte. De asemenea, se bucură să vadă că românii au devenit mult mai atenți în ceea ce privește protecția propriei persoane și a celor din jur. Mulți au ales să se testeze înainte să ia parte la adunările și petrecerile de sărbători, ceea ce este o abordare foarte potrivită având în vedere riscul la care ne expunem.

Se recomandă totuși ca adunările mari de persoane să fie evitate, iar vaccinarea și testarea înainte ar trebui luată serios în considerare. În seara de 31 decembrie, restaurantele şi cafenelele pot rămâne deschise toată noaptea. În schimb, barurile şi cluburile rămân închise.

„Masca în exterior nu este obligatorie, dar în zonele aglomerate recomandat este să o purtăm, să respectăm regulile sanitare. Fiecare om vede care este situația. Dacă este ceva organizat și trebuie clar respectate regulile sanitare, atunci respectăm regulile sanitare.

Noi nu avem cum să venim în casa omului și să impunem reguli, sunt țări care fac acest lucru, dar la noi legislația nu o permite. Recomandarea noastră este să se evite aglomerația în apartament, să se evite contactul cu persoanele care nu sunt testate, vaccinate.

Deja am auzit oameni care spun – facem la noi acasă o masă de Revelion, dar am hotărât să ne testăm înainte. Cred că asta e o abordare corectă dacă inviți oameni din afara casei.”, a declarat Raed Arafat pentru Antena 3.

Guvernul se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri

În ceea ce privește restaurantele, accesul va fi condiționat în continuare de Certificatul Verde. Chiar dacă nu a fost impus încă la locul de muncă, șeful DSU a clarificat că pentru domeniul HoReCa regulile nu pot fi modificate.

„La restaurant, condițiile sunt clare – trebuie să ai certificat verde, din acest punct de vedere trebuie respectate aceste reguli. „, a mai adăugat acesta.

Având în vedere că Europa este în prezent amenințată de varianta Omicron și tot mai multe state sunt afectate puternic, românii ar trebui în viitor să se aștepte la mai multe restricții și măsuri de protecție. Există o posibilitate foarte mare să ne confruntăm cu un nou val de îmbolnăviri, care va impune și o asemenea situație.

„Orice situație acum, după cum evoluează pandemia, crește numărul cazurilor. Poate că vor fi unele măsuri de sănătate publică, nu neapărat de restricții cât măsuri cum am avut și până acum de reducere a contactului, de control în sensul în care să ne asigurăm că cei care intră într-o zonă sau alta să fie cu probabilitatea cea mai mică să fie infectați sau cu probabilitatea cea mai mică să facă forma gravă. Dar asta urmează să se discute.”, a spus Raed Arafat.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: