Redactia.ro
Home » Homepage » Război în Ucraina, ziua 37. Soldați ruși care au răscolit pământul radioactiv din Pădurea Roșie de la Cernobîl, evacuați cu autobuze: „Pentru numele lui Dumnezeu”

Război în Ucraina, ziua 37. Soldați ruși care au răscolit pământul radioactiv din Pădurea Roșie de la Cernobîl, evacuați cu autobuze: „Pentru numele lui Dumnezeu”

GALERIE FOTO (2)

Soldații ruși încep să se retragă de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, asupra căreia au preluat controlul în prima zi a invaziei Ucrainei, pe 24 februarie. Este vorba de circa 300 de militari evacuați, după ce au răscolit pământul din zonă extrem de toxică cunoscută drept Pădurea Roșie. Ce se întâmplă cu ei, după ce au ridicat nori de praf radioactiv, fără niciun echipament de protecție.

Forţele ruse au început să se retragă de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, asupra căreia au preluat controlul în prima zi a invaziei Ucrainei la 24 februarie. Informația a fost făcută publică de un înalt responsabil al Pentagonului, potrivit Agerpres.

Circa 300 de militari au fost au fost evacuați cu autobuzele după ce au trecut prin cea mai contaminată zonă de la Cernobîl, cunoscută drept Pădurea Roșie, scrie și publicația El Mundo.

Război în Ucraina, ziua 37. Soldați ruși care au răscolit pământul radioactiv din Pădurea Roșie de la Cernobîl, evacuați cu autobuze

Soldații diagnosticați cu sindromul iradierii acute, detectați cu doze mari de radiații în organism, au fost evacuați din zona Cernobîl cu șapte autobuze. Informația a fost făcută publică de un oficial ucrainean, care a citat surse belaruse.

Au apărut informații despre un convoi rusesc care a traversat Pădurea Roșie, cea mai radioactivă zonă din jurul centralei nucleare. Angajații spun că blindatele rușilor au ridicat nori de praf radioactiv, iar praful inhalat le-ar putea provoca răni grave.

Soldați ruși care ar fi fost expuși radiațiilor în zona fostei centrale de la Cernobîl ar fi ajuns la un spital din Belarus, potrivit agenției UNIAN. Aceștia ar fi fost puși să sape tranșee în cea mai radioactivă zonă din jurul fostei centrale de la Cernobîl, numită „Pădurea Roșie”, potrivit aceleași surse.

Au apărut inclusiv informații că soldații au suferit arsuri pe piele.

 

Pădurea Roșie, cea mai contaminată zonă de la Cernobîl: „Nimeni nu merge acolo… pentru numele lui Dumnezeu”

Pădurea Roșie și-a primit numele atunci când zeci de kilometri pătrați de pini au devenit roșii după ce au absorbit radiațiile de la explozia din 1986, unul dintre cele mai grave dezastre nucleare din lume.

Accesul în jurul Cernobîlului este interzis pentru persoane neautorizate. Pădurea Roșie este atât de contaminată, încât nici angajații nu au voie să meargă acolo.

„Nimeni nu merge acolo… pentru numele lui Dumnezeu. Nu este nimeni acolo”, a declarat directorul interimar al centralei de la Cernobîl, Valery Seida, pentru Reuters.

Anunț de la Pentagon

Și purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a mai spus că „mai puţin de 20%” din forţele ruse a căror înaintare asupra Kievului a fost blocată de rezistenţa ucraineană „încep să se repoziţioneze” în direcţia Belarusului.

„Considerăm că se repoziţionează în Belarus. Nu avem un număr exact, dar aceasta este estimarea noastră preliminară”, a spus John Kirby într-un briefing de presă, subliniind că niciuna dintre unităţi nu pare să părăsească vecinătatea Ucrainei. „Nu este un detaliu”, a insistat el. „Dacă ruşii ar fi serioşi în privinţa unei detensionări, pentru că asta afirmă, i-ar trimite acasă. Dar nu asta fac”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: