Izolarea exterioară a locuinței aduce confort termic pe tot parcursul anului, dar este încadrată de lege ca lucrare de construcție. Conform legislației în vigoare, proprietarii care decid să facă astfel de intervenții fără autorizație riscă amenzi considerabile, obligația de a reface lucrarea și chiar probleme ulterioare la vânzarea apartamentului sau accesarea programelor de reabilitare.
Cum se realizează izolarea exterioară
Procedura presupune aplicarea unui strat termoizolant – de regulă polistiren expandat sau vată minerală – pe fațada blocului. Acesta are rolul de a reduce pierderile de căldură iarna și de a menține un climat plăcut vara. Procesul include curățarea și repararea pereților, fixarea materialelor cu adeziv și dibluri, aplicarea unui strat de armare cu plasă și, la final, finisarea cu tencuială decorativă sau vopsea.
Pentru că afectează direct fațada, izolarea este tratată din punct de vedere legal ca o intervenție de construcție. Fațada este considerată parte comună a clădirii, astfel că orice lucrare de acest tip intră sub incidența Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Când este necesară autorizația
Legea permite executarea unor lucrări fără autorizație dacă nu afectează structura de rezistență sau aspectul arhitectural. Totuși, izolarea exterioară schimbă grosimea, textura și, în multe cazuri, culoarea fațadei. De aceea, în cele mai multe situații este obligatorie obținerea unei autorizații de construire.
Primăriile solicită documentul chiar și pentru izolarea unui singur apartament, motivând că se schimbă uniformitatea blocului. În unele cazuri izolate, lucrarea este considerată reparație dacă materialul folosit are aceeași culoare și nu modifică semnificativ aspectul clădirii, însă aceste excepții sunt rare și se aplică mai ales construcțiilor mici, cu cel mult trei niveluri, potrivit Capital.
Avantajele obținerii autorizației
Deținerea autorizației înseamnă că lucrarea este verificată atât din punct de vedere tehnic, cât și urbanistic. Proprietarul are siguranța că intervenția respectă normele legale, nu riscă sancțiuni și poate accesa programe de finanțare pentru reabilitare termică. Totodată, documentația este esențială în caz de litigii sau probleme cu vecinii și la vânzarea imobilului.
Riscurile izolării neautorizate
Există și proprietari care aleg să facă izolarea pe cont propriu, fără acordul asociației și fără autorizație. În acest caz, lucrarea este considerată ilegală, iar amenzile pot ajunge la zeci de mii de lei. În plus, autoritățile pot dispune refacerea sau chiar desființarea lucrării.
Un alt risc este răspunderea pentru daune produse vecinilor. Dacă apar infiltrații sau materiale desprinse, proprietarul poate fi tras la răspundere. De asemenea, apartamentele cu lucrări neautorizate întâmpină dificultăți la vânzare, nu sunt acceptate de asiguratori și nu pot beneficia de programe guvernamentale sau europene de finanțare.
Ce este permis fără autorizație
Legea permite doar lucrări minore de întreținere fără autorizație, cu condiția să nu modifice aspectul clădirii și să nu fie vorba despre imobile protejate sau monumente istorice.
Când izolarea este realizată la nivelul întregului bloc
Atunci când întreaga asociație de proprietari participă la un program de reabilitare termică, autorizația se obține pentru întreg imobilul. În acest caz, lucrările individuale ale locatarilor sunt acoperite legal de documentația generală.
Astfel, izolarea exterioară a apartamentului aduce beneficii majore de confort și economie de energie, dar pentru a fi realizată legal și sigur, este necesară respectarea legislației și obținerea autorizațiilor corespunzătoare.
Sursa foto: Arhivă