Loredana Ionescu
Gogoșile cu drojdie de bere sunt una dintre acele rețete care poartă cu ele gustul copilăriei și liniștea sărbătorilor petrecute în casă. Mult înainte ca dulciurile moderne să apară pe mesele românilor, acest desert simplu, pufos și aromat era nelipsit din Ajunul Crăciunului. În multe gospodării, pregătirea gogoșilor nu era doar o activitate culinară, ci un ritual transmis din generație în generație.
Astăzi, rețeta revine în atenția pasionaților de gastronomie, fiind redescoperită datorită rețelelor sociale și blogurilor care promovează autenticitatea și preparatele tradiționale. Tot mai mulți români încearcă să reconstituie atmosfera din bucătăriile bunicilor, unde mirosul de unt și făină proaspăt cernută anunța mereu un moment festiv.
Cum începea pregătirea gogoșilor în Ajun
Procesul pornea încă din ajun, când făina era pusă într-o copăiță și așezată lângă sobă. Acest gest simplu avea un rol esențial: făina căpăta căldură și se „odihnea”, pregătindu-se pentru aluatul care urma să prindă viață. Mai târziu, aceasta era amestecată cu lapte călduț, drojdie de bere, ouă întregi și gălbenușuri, zahăr, unt topit și un praf de sare. Coaja de lămâie adăugată în aluat oferea acel parfum inconfundabil care se simțea, pe vremuri, în toată casa.
Amestecul se transforma într-un aluat elastic, fin și promițător. Acesta era acoperit cu șervete curate și lăsat să crească într-un colț cald al bucătăriei, aproape de sobă. Era o etapă în care răbdarea conta, iar gospodinele știau că aluatul bun nu se grăbește.
Aluatul pufos, secretul rețetei
Când aluatul își dubla volumul, devenea clar că sosise momentul cel mai așteptat. Se presăra făină pe masă, iar aluatul era întins într-o foaie uniformă. Grosimea era importantă, pentru că de ea depindea cât de pufoase vor fi gogoșile după prăjire. Cu ajutorul unui pahar, erau decupate formele rotunde, perfecte, fiecare având același contur îngrijit.
Bucățile de aluat erau așezate pe site, cuminți, una lângă alta, fără să se atingă. Și aici gospodinele aveau un secret: lăsau gogoșile să crească încă o dată, suficient cât să devină aerate și ușoare.
Prăjirea în unt, pasul care definea aroma copilăriei
Într-o tigaie mare, untul topit începea să sfârâie discret. Gogoșile erau scufundate în el, una câte una, și prindeau repede culoarea aurie care le făcea atât de apetisante. Procesul era unul migălos: fiecare gogoașă trebuia întoarsă exact la timp, pentru ca partea crocantă să fie uniformă și interiorul să rămână pufos și moale.
După prăjire, erau așezate pe o sită pentru a elimina excesul de unt. Urma momentul preferat al copiilor: presărarea cu zahăr, vanilie sau scorțișoară. Fiecare pulbere aromată se lipea perfect de gogoșile calde, transformându-le într-un desert pe care puțini îl puteau aștepta până la răcire.
Gustul care aducea familia laolaltă
Gogoșile cu drojdie de bere nu erau doar un desert, ci simbolul unei zile speciale. Miroseau a sărbătoare, a casă plină și a bucurie simplă. Erau mâncate la cald, lângă sobă, în timp ce afară ningea, iar în casă se pregăteau colindele.
Astăzi, rețeta rămâne la fel de apreciată. Indiferent dacă sunt făcute în Ajunul Crăciunului sau într-o duminică obișnuită, gogoșile cu drojdie de bere păstrează intact farmecul de altădată. Sunt o invitație de a încetini ritmul, de a prețui tradițiile și de a readuce în bucătărie bucuria preparatelor simple, dar făcute cu drag.
Sursa foto: Arhivă
