Redactia.ro

Revoltă la spitalul din Buzău după moarte misterioasă a doctoriței Ștefania Szabo. Medicii, strigăt de furie. „Presiunea e uriașă. Cum să mori la 37 de ani?””

medici Buzau. Foto: captura Antena 3 CCN

O atmosferă de tristețe și revoltă a cuprins curtea Spitalului Județean de Urgență Buzău, acolo unde colegii doctoriței Ștefania Szabo s-au adunat pentru a aprinde lumânări în memoria ei. Medicul, în vârstă de 37 de ani, a fost găsită fără viață în camera de gardă, în timpul unei ture de noapte. Moartea ei a șocat întreaga comunitate medicală, dar și opinia publică. În semn de respect și solidaritate, zeci de cadre medicale au participat la un moment de reculegere, cerând, totodată, ca tragedii de acest fel să nu se mai repete.

Revoltă la spitalul din Buzău după moarte misterioasă a doctoriței Ștefania Szabo. Medicii, strigăt de furie.

Pe fețele medicilor, ale asistentelor și ale personalului din spital se citea epuizarea, dar și revolta. Mulți dintre ei au spus că nu mai pot continua în condițiile actuale, în care presiunea, lipsa de personal și volumul uriaș de muncă îi împing la limitele fizice și psihice.

Cu lumânări aprinse în mâini și cu privirea pierdută, colegii Ștefaniei Szabo au vorbit, pentru prima dată, despre realitatea dură din spitalele românești — o realitate în care oboseala cronică, stresul și lipsa de sprijin devin tot mai periculoase.

„Am pierdut o colegă și o prietenă. Dar, dincolo de durerea personală, trebuie să înțelegem că acest sistem ne ucide, încet, pe toți. Suntem prea puțini, avem prea multe gărzi, iar presiunea e uriașă”, a spus, cu vocea tremurândă, un medic din spital.

Moartea neașteptată a doctoriței Ștefania Szabo este anchetată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Anchetatorii au anunțat că iau în calcul mai multe ipoteze privind cauza decesului, de la un posibil eveniment cardiac la alte complicații neașteptate. Au fost prelevate probe biologice și sunt audiate persoanele care au vorbit cu medicul în ultimele ore de viață.

„Se prelevează probe și sunt audiate persoanele cu care doctorița a vorbit în ultimele ore de viață. Este un caz atipic, iar ancheta este în desfășurare”, au transmis surse judiciare.

Colegii spun că Ștefania nu se plângea niciodată și că, în ciuda oboselii, își făcea meseria cu aceeași pasiune și energie.

Discursul emoționant al managerului spitalului

Printre cei prezenți la momentul de reculegere s-a aflat și managerul spitalului, Sorin Pătrașcu, care le-a vorbit medicilor printre lacrimi. Cuvintele sale, încărcate de durere, au surprins esența unei realități ignorate de prea mult timp: medicii sunt epuizați, iar sistemul este la limită.

„Am încredere în dumneavoastră că ne vom desfășura activitatea în așa fel încât pacienții noștri să fie îngrijiți cum știm noi cel mai bine. Nici nu mă îndoiesc că acest lucru se va întâmpla. Dar sper, ca manager și ca om, ca legislativ să se schimbe ceva. Să înțeleagă această comunitate, nu doar cea buzoiană, ci comunitatea în sine, că sunt lucruri care nu ne aparțin și care ne depășesc”, a spus managerul.

Cu vocea frântă, el a vorbit despre munca epuizantă pe care o duc zilnic cadrele medicale.

„Mă uit la medicii din UPU, care ajung să aibă 300 de prezentări pe o tură. Mă uit la radiologi, la neurologi, la toate specialitățile. Sunteți supraîncărcați, unii pot rezista, unii pot cere ajutor, dar sunt și unii care pot ceda. Se pare că colega noastră, din punct de vedere fizic, nu a mai putut duce aceste lucruri. Regret enorm această pierdere și îmi doresc, în perioada următoare, să fim o echipă, așa cum am fost întotdeauna. Am încredere în dumneavoastră, în toți”, a adăugat Sorin Pătrașcu.

Cuvintele sale au fost urmate de un moment de tăcere, în care întreaga curte a spitalului a fost luminată doar de flăcările lumânărilor.

Colegii vorbesc despre un sistem care îi epuizează

După ceremonia de comemorare, mai mulți medici au recunoscut că moartea Ștefaniei Szabo ar putea fi semnalul unei crize profunde în sistemul sanitar. Mulți spun că lucrează până la epuizare, fără pauze, în condiții care le pun în pericol sănătatea.

„Cineva trebuie să spună adevărul: medicii nu sunt roboți. Avem gărzi de 24 sau 36 de ore, fără timp de odihnă, fără pauze reale. Asta nu e viață. Oricine poate ceda, oricând”, a spus un medic tânăr din secția de Chirurgie.

Și asistentele au vorbit despre presiunea uriașă din spital. „Fiecare zi e o luptă. Pacienți mulți, cazuri grele, lipsă de personal. Ștefania era mereu acolo, nu spunea niciodată că e obosită. Poate că ar fi trebuit să o vedem, să înțelegem că și ea era la limită”, a mărturisit o colegă.

Un primar în lacrimi: „Cum să mori la 37 de ani?”

Primarul municipiului Buzău, vizibil emoționat, a vorbit și el despre tragedie, amintind cât de apreciată era Ștefania Szabo în comunitate.

„Ștefania se impusese prin voie bună și își făcuse un nume foarte bun în Buzău, ceea ce a ajutat-o să fie promovată într-un timp scurt. Oamenii sunt în șoc acum. Este o tragedie și sunt convins că acest super-stres pe care îl au medicii este un factor major. Nimeni nu știe să fi fost bolnavă. Tot timpul participa la evenimente, era prezentă, activă, respectată. Cum să mori la 37 de ani? Împlinise chiar pe 1 octombrie. Este greu de acceptat”, a declarat primarul.

Edilul a subliniat că moartea doctoriței trebuie să fie un semnal de alarmă pentru întreaga societate, nu doar pentru sistemul medical: „Nu putem continua să cerem performanță și sacrificiu fără limite. Oamenii aceștia, medicii, sunt la capătul puterilor. Statul trebuie să intervină.”

O carieră construită prin muncă și respect

Ștefania Szabo absolvise Liceul Teoretic „C.A. Rosetti” din București în anul 2007, iar ulterior a urmat Facultatea de Medicină, alegând chirurgia – una dintre cele mai solicitante specialități. După ani întregi de studiu și gărzi, s-a întors la Buzău, unde a devenit un nume respectat în comunitatea medicală.

În 2021, a fost numită director medical al Spitalului Județean, o poziție pe care și-a câștigat-o prin competență, muncă și seriozitate. A fost implicată în proiecte de modernizare a unității sanitare și a coordonat activitatea mai multor secții.

Colegii o descriu ca pe un om cald, dar ferm, un lider care știa să încurajeze și să inspire. „Avea mereu o vorbă bună pentru toată lumea. Știa să te asculte, să te motiveze. Era genul de om care aducea liniște și încredere. Nu ne vine să credem că nu mai este”, a spus o colegă din secția Chirurgie.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: