Redactia.ro
Home » Sport » Roger Federer, vizită-surpriză în România! Motivul pentru care elvețianul a venit în secret la București / Cu cine s-a fotografiat

Roger Federer, vizită-surpriză în România! Motivul pentru care elvețianul a venit în secret la București / Cu cine s-a fotografiat

roger federer

Marele Roger Federer a făcut o vizită-fulger în România. Fostul jucător de tenis a venit în secret, pentru a filma o reclamă pentru Mercedes în țara noastră.

„Marele Federer ar fi venit ieri incognito, în mare secret. Filmează o reclamă pentru Mercedes aici în România. Nu are treabă cu Țiriac, nu a venit la invitația lui Țiriac, a venit la invitația lui Mercedes. Nu l-a adus Ion Țiriac, dar poate că se vor întâlni. Ei nu sunt mari prieteni”, au dezvăluit cei de la Fanatik.

Roger Federer a filmat o reclamă în România

Informația a fost confirmată și de fostul mare tenismen român Ilie Năstase: „A venit Roger Federer în România, este adevărat. Dar, din câte știu, va pleca în această seară. Nu am apucat să ne întâlnim”, a declarat vineri Ilie Năstase.

Roger Federer, 41 de ani, a fost surprins pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, vineri, 26 mai. Fostul mare jucător, care s-a retras din tenis anul trecut, s-a fotografiat cu o angajată de la Poliția de Frontieră Română: „A fost o onoare să îi spunem bun venit în România lui Roger Federer!”.

Imaginea a fost distribuită pe contul de Facebook al instituției.

sursa foto: facebook.com/politiadefrontiera

Are 20 de titluri de Grand Slam

Federer ar fi avut, inițial, planificată o întâlnire și cu fostul mare tenismen Ilie Năstase, care l-a invitat să filmeze câteva secvențe pentru documentarul lui, „Nasty”. Din lipsă de timp, legendarul jucător de tenis a refuzat invitația. Îl va primi Ilie Năstase în Elveția, când programul îi va permite.

Federer nu a stat decât câteva ore la București. A sosit vineri dimineață, a filmat o reclamă, la studiourile de la Buftea, a plecat seara, de pe Aeroportul Henri Coandă, cu destinația Dubai (Emiratele Arabe Unite), unde are programată o altă întâlnire cu scop promoțional.

Unul dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile, Roger Federer s-a retras din tenis în septembrie, anul trecut. „Fedex” are în palmare 20 de titluri de Grand Slam la simplu (8 la Wimbledon, 6 la Australian Open, 5 la US Open și unul la French Open), al treilea din toate timpurile din circuitul masculin, după Rafael Nadal și Novak Djokovici (21). Cele opt titluri ale sale la Wimbledon sunt încă un record în picioare.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: