Valul de căldură care a adus temperaturi neobișnuit de ridicate în România se apropie de final. Meteorologii anunță schimbări importante ale vremii, iar diferențele de temperatură vor fi resimțite rapid în aproape toate regiunile țării.
Potrivit datelor transmise de ANM, miercuri, 27 mai, au fost înregistrate cele mai ridicate temperaturi din acest episod de căldură, mai ales în vestul și sud-vestul României, unde termometrele au arătat chiar și 33-34 de grade Celsius, potrivit RomâniaTV.net.
Meteorologii avertizează însă că urmează o schimbare bruscă de vreme.
Florinela Georgescu a explicat că acest val de căldură este provocat de pătrunderea unui aer foarte cald din nordul Africii, fenomen care a afectat deja o mare parte din Europa.
„Acest DOM de căldură înseamnă o pătrundere a aerului foarte cald din nordul Africii. Cea mai afectata e partea de sud-vest a Europei, Peninsula iberica cum am văzut, Franţa, dar și arhipelagul britanic, Germania – apoi s-a extins valul de caldura spre Europa centrala și la limita sudica afectează și țară noastră”, a declarat Florinela Georgescu.
Specialista a precizat că, deși astfel de episoade apar vara, momentul în care s-au produs este unul neobișnuit.
„Chiar dacă nu e un fenomen neobișnuit pentru vară, e destul de timpuriu. Încă nu a început luna iunie, iar temperaturile înregistrate în țările din Europa de vest se constituie ca recorduri ale acestei perioade. În România, sunt multe valori în țară pornind de la 28 de grade pâna spre 31-32 grade, inclusiv zona Capitalei. Nu este însă un episod de durată, pentru că începe schimbare din aceasta după amiază. un aer mult mai răcoros o să pătrundă din nordul țării, o să determine pe lângă scaderea temperaturii și instabilitate”, a mai spus Florinela Georgescu.
Și Elena Mateescu a confirmat că temperaturile foarte ridicate vor fi urmate de fenomene severe.
— „Partea de vest și sud-vest a țării va beneficia, cu ghilimelele de rigoare, de ceea ce înseamnă valorile termice cele mai mari din acest prim val de căldură”, a explicat Elena Mateescu.
Meteorologii spun că răcirea va începe de joi și va continua și vineri. Temperaturile vor scădea semnificativ, iar în multe zone se vor apropia de valorile normale pentru această perioadă.
— „După această perioadă de temperaturi ridicate, o răcire temporară este așteptată începând de joi, 28 mai, și continuând vineri, 29 mai. Temperaturile vor scădea spre valori mai normale pentru această perioadă, ajungând la 24-25 de grade Celsius. De asemenea, meteorologii anunță precipitații sub formă de averse torențiale, descărcări electrice și, în unele zone, căderi de grindină”, a declarat Elena Mateescu.
Directorul ANM a precizat că scăderea temperaturilor va fi resimțită în toată țara.
— „O scădere a regimului de temperatură o vom resimți pe parcursul zilelor de joi și vineri, la valori apropiate de normalul datei din calendar, cel mult până la 24-25 de grade Celsius”, a mai spus Elena Mateescu.
Între timp, ANM a emis mai multe coduri galbene de furtuni, vijelii și grindină pentru intervalul 27 mai, ora 10.00 – 28 mai, ora 21.00.
Cele mai afectate regiuni vor fi nord-vestul, nordul și estul țării, dar fenomenele meteo severe vor apărea local și în centrul sau sud-estul României.
Meteorologii anunță vijelii cu viteze de 40-60 km/h, ploi torențiale, descărcări electrice și grindină în anumite zone. În perioade scurte, cantitățile de apă pot ajunge la 10-20 l/mp.
De asemenea, un alt Cod Galben este valabil pe 27 mai, între orele 12.00 și 23.00, pentru Maramureș, nordul Transilvaniei și mare parte din Moldova.
În aceste regiuni sunt așteptate rafale puternice de vânt, care pot depăși 80 km/h, dar și grindină de dimensiuni mici și medii.
Meteorologii avertizează că intensificările vântului vor continua și pe 28 mai în Moldova, Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei.
În zonele montane, rafalele ar putea ajunge chiar și la 90 km/h.
După această răcire temporară, temperaturile vor începe din nou să crească spre finalul săptămânii.
— „Finalul primăverii va continua cu temperaturi în creștere”, a precizat Elena Mateescu.
Cu toate acestea, începutul lunii iunie vine și cu noi schimbări ale vremii în România.
Potrivit estimărilor pentru perioada 26-31 mai 2026, temperaturile medii vor rămâne peste valorile normale în întreaga țară, în special în vest.
În schimb, regimul pluviometric va fi deficitar în multe zone.
Meteorologii estimează că și în săptămâna 1-7 iunie temperaturile vor continua să fie peste media obișnuită a perioadei.
Precipitațiile vor fi sub normal în sud-vest și local în vest, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de valorile specifice începutului de vară.
Pentru intervalul 8-14 iunie, ANM anunță temperaturi ușor mai ridicate decât cele normale, în special în vestul țării.
În același timp, precipitațiile vor rămâne deficitare în nord, vest, sud-vest și în unele zone centrale ale României.






















