Redactia.ro
Home » Știri » Rugăciune pentru examenele dificile. Ce e bine să rostești cu o zi înainte

Rugăciune pentru examenele dificile. Ce e bine să rostești cu o zi înainte

Emoțiile elevilor și ale studenților ating cote maxime atunci când trebuie să susțină examene sau evaluări. Mai mult, se apropie examenul de Bacalaureat, dar și Evaluarea Naționala. Pentru acestea, dar și pentru alte examene prin care trecem de-a lungul vieții, trebuie să știm că există o rugăciune pe care e bine să o rostim înainte de orice examen.

Rugăciune pentru examenele dificile

Există mai mulți preoți, care spun că în timpul sesiunilor, Examenelor Naționale și Bacalaureatului este necesară rostirea unui rugăciuni anume. Aceasta trebuie spusă, potrivit preoților, cu propriile cuvinte, cu inima, deoarece Dumnezeu cunoaște dinainte nevoile fiecaruia.

Ce rugăciuni e bine să rostești cu o zi înainte de orice examen

„Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, Ești Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o.

Ești dătătoarea darurilor duhovniceşti. Ceea ce de la cele lumeşti la cele mai presus de lume mintea noastră o înalţi. Și pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici!

Primeşte puţina rugăciune a nevrednicului robului tău. Care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa Preacinstitei Tale icoane.

Și cu umilinţă te rog. Dăruieşte bună sporire minţii mele. Luminează-mă cu lumina cunoştinţelor. Întăreşte-mi memoria. Dă-mi priceperea cuvenită. Și pune în gura mea cuvânt spre răspuns bun. Ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pământească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice. Amin”

O altă rugăciune pe care e bine să o rostești cu o zi înainte de orice examen este:

„Ne rugăm Ţie, mult milostive şi îndurate Doamne, trimite asupra robilor tăi care sunt în examene, duhul înţelepciunii, al înţelegerii şi al bunei ştiinţe.

Deschide-le, Doamne, mintea şi cugetul spre reuşită şi spor în toate. Îndepărtează de la ei toată necunoştinţa şi le dăruieşte linişte şi stăpânire de sine, putere şi ajutor minţii. Întăreşte-i Doamne cu minte trează şi luminată, aşa cum i-ai întărit pe Sfinţii Tăi Ucenici şi Apostoli în ziua Rusaliilor.

Aşa, Doamne, ne rugăm Ţie cu umilinţă şi, precum odinioară ai venit în mijlocul ucenicilor Tăi, pace şi lumină dăruindu-le lor, aşa şi acum, vino şi la robii Tăi care sunt în examene şi întăreşte-i cu lumina cunoştinţei spre reuşită în viaţă şi spre mângâierea părinţilor lor care acum se roagă împreună cu noi pentru reuşita lor.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu rugăciunile sfinţilor mari dascăli şi ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, a sfinţilor Ierarhi Nicolae, făcătorul de minuni şi Atanasie cel Mare, apărătorii dreptei credinţe şi cu ale tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne şi ne mântuieşte. Amin!”

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: