Miruna Purcel
Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare marcantă pentru creștinii ortodocși din România, este celebrată în fiecare an cu evlavie și respect. Anul acesta, pe 10 mai, credincioșii se adună la biserici pentru a cinsti această zi importantă, marcată în calendarul ortodox cu o cruce roșie. Sărbătoarea este o reamintire a unei minuni săvârșite de Maica Domnului la un izvor din apropiere de Constantinopol, în urma căreia mulți oameni și-au găsit vindecarea. În această zi specială, tradițiile și obiceiurile sunt respectate cu sfințenie, iar o rugăciune specială este rostită pentru a alunga boala și sărăcia.
Semnificația sărbătorii Izvorul Tămăduirii
Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii își are originea în Bizanț, când împăratul Leon cel Mare a descoperit un izvor făcător de minuni datorită Maicii Domnului. O legendă spune că, înainte de a deveni împărat, Leon a întâlnit un orb care căuta apă. Îndrumat de Maica Domnului, Leon a găsit izvorul care a vindecat orbul. Ulterior a construit o biserică lângă izvor, care a devenit loc de pelerinaj. Această minune a devenit baza sărbătorii, care comemorează credința și puterea vindecătoare a Fecioarei Maria.
În tradiția ortodoxă, această sărbătoare se ține în prima vineri după Paște, evidențiind legătura dintre Înviere și vindecare. Credincioșii participă la slujbe speciale, rugându-se pentru sănătate, vindecare și bunăstare, și iau apă sfințită numită „agheasmă mică”, considerată tămăduitoare.
Rugăciunea ce trebuie să o rostești astăzi
„Preacurata, preanevinovata, preamilostiva, prealaudata, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Mărie, izvor al dumnezeieștii tămăduiri, grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruita a crestinilor, mijlocitoare statornică către făcătorul, nadejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la ține, îți cer dumnezeiască ta înțelegere.
Nimeni din cei ce au venit la ține nu a ieșit afară lepădat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos. Și noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfântă mânăstire, alergăm către ține, scăparea noastră, aparatoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, că Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare și preamilostiva asculți cererile noastre.
aceste zile viclene, când, după cum profetul David zicea, cel cuvios pe pământ nu mai este și tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, căci până la unul cu toții s-au sfârșit; când a fugit dragostea celor mulți, pentru că s-a înmulțit faradelegea, credința s-a micșorat și după cuvântul de-Dumnezeu-propovaduitorului Pavel, gură lui Hristos, oamenii au devenit – unii mai mult, iar alții mai puțin – iubitori de șine, iubitori de argint, înșelători, trufași, hulitori, nemulțumitori, neștiutori, neînfrânați, neiubitori de bine, trădători, iubitori de plăcere, având doar chip de evlavie și nu și lucrare a acesteia.
Deci în această stare de plâns a oamenilor din această generatie vicleană și păcătoasă, a găsit prilej potrivit incepatorul întunericului, adâncul urâciunii, șarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul și prearaul diavol că să-și arunce toate puterile lui, toate oștile lui, toți slujitorii lui văzuți și nevăzuți asupra Bisericii Ortodoxe, asupra preacuratei și nenuntitei mirese a lui Hristos, că fiarele cele sălbatice urlând și că lupii cei sălbatici apucând și sfâșiind și împrăștiind oile.
Iar cei rânduiți de Domnul pentru a se îngriji și a păzi oile, cu puține excepții, s-au făcut ajutători ai stăpânului întunericului, îngrijindu-se cum să predea turma lupilor celor eretici. Alții, văzându-i pe lupi apucand și sfâșiind oile, fiind năimiți, au fugit și au lăsat oile, iar corabia bisericii, din cauza vânturilor celor puternice și a valurilor celor furioase, a multelor războaie văzute și nevăzute, dinăuntru sau dinafară, este în pericol să se scufunde.”.
