Divorțurile au devenit din ce în ce mai frecvente în ultimii ani, iar asta se datorează faptului să din ce în ce mai multe persoane ajung să nu se mai înțeleagă. Totuși, apar probleme în momentul în care vine vorba de partaj, asta dacă mariajul durează de mai mult de 5 ani.
Cu siguranță, mulți oameni s-au întrebat care este suma pe care trebuie să o aibă pregătită pentru un partaj la notar în anul 2023. Procesul de împărțire a bunurilor între mai mulți coproprietari, cum ar fi moștenitori, soți sau foști soți, implică anumite costuri care depind de valoarea bunurilor ce urmează a fi împărțite, precum și de modalitatea aleasă pentru împărțirea acestora. Așadar, să vedem cât de mult vă poate costa să faceți un partaj la notar în 2023.
Cât costă partajul la notar în 2023
În cazul alegerii unei soluții amiabile, efectuate la notar și nu la tribunal, trebuie să ținem cont de câteva criterii importante. În primul rând, costul împărțirii unui imobil prin intermediul notarului este calculat în funcție de valoarea sa de piață. Dacă vorbim de bunurilor mobile, taxele notariale sunt calculate în raport cu valoarea curentă a acestora.
În ceea ce privește onorariul avocatului, acesta este negociat liber între părți, dar se ține cont de complexitatea cazului, de probatoriu, de valoarea bunurilor și de colaborarea facilă cu părțile implicate. De cele mai multe ori, în cazul unui partaj amiabil, trebuie stabilit încă de la început onorariul fiecărui profesionist implicat.
Chiar și notarul percepe anumite sume pentru consultația juridică inițială, astfel că plătiți pentru a afla ce act trebuie să alegeți și ce clauze sunt recomandate și ce efecte au acestea. Indiferent dacă este un notar cu experiență în litigii sau un avocat, este important să vă asigurați că documentul pe care îl alegeți va rezista în instanță.
Metoda de calcul folosită la partaj
În ceea ce privește costurile unui partaj la notar, acestea variază în funcție de valoarea părții care urmează să fie împărțită. Spre exemplu, pentru o valoare de 50.000 de euro, costurile estimate sunt de 3.152 de lei (onorariul notarial) plus 370 de lei (taxa de intabulare), ceea ce înseamnă un total de 3.522 de lei. În cazul unei valori de 100.000 de euro, costurile se ridică la 5.218 de lei (onorariul notarial) plus 740 de lei (taxa de intabulare), ceea ce înseamnă un total de 5.958 de lei, conform calculatorului de taxe notariale pentru partaj.
Dacă luăm în calcul o valoare de 10.000 de euro, costurile estimate ar fi de 993 de lei (onorariul notarial) plus 74 de lei (taxa de intabulare). În plus, pentru o valoare de cotă partajată de 20.000 de euro, costurile estimate ar fi de 1.574 de lei (onorariul notarial) plus 149 de lei (taxa de intabulare).