Rezultatele de la examenul de bacalaureat din 2020 se vor afișa marți, pe 30 iunie, înainte de ora prânzului. De această dată, în premieră, pentru a proteja datele personale, s-a luat decizia ca în dreptul fiecărei note să nu mai fie un nume, ci un cod, care să fie atribuit fiecărui elev în parte.
Primele rezultate de la Bacalaureat 2020
Notele de la bacalaureat au apărut!
Acestea sunt disponibile pe edu.ro.
Rezultate BAC 2020 Alba
Rezultate BAC 2020 Argeș
Rezultate BAC 2020 Arad
Rezultate BAC 2020 București
Rezultate BAC 2020 Bistrița-Năsăud
Rezultate BAC 2020 Caraș-Severin
Potrivit noilor prevederi, care au intrat în vigoare chiar din această sesiune de Bacalaureat, notele pe care le vor obține candidații vor fi anonimizate, pentru a proteja caracterul personal al datelor de identificare a persoanei.
Codul unic prin care elevii vor afla notele obținute la cele mai importante evenimente din viața lor a fost inaugurat de la Evaluarea Națională, când copiii au aflat la predarea lucrării, după ultima probă, cea de la matematică, ce cod unic le este rezervat.
Elevii își vor putea afla notele în două moduri diferite: prima, este cea clasică. Absolvenții de clasa a XII-a trebuie să meargă la școala în care au dat examenul, pentru a se uita pe avizier ce notă au primit.
Cum pot elevii să afle notele de la Bacalaureat
Cealaltă metodă prin care elevii care au terminat ciclul de învățământ pot să afle notele de la examenul maturității este să acceseze site-ul edu.ro, unde Ministerul Educației anunță toate notele elevilor, în funcție de județul lor de apartenență.
La proba de la limba română a fost depistat un caz de elev cu temperatură mai mare decât cea stabilită, adică 37,3.
La proba obligatorie nu a fost niciun astfel de caz.
La ultima probă, cea la alegere, nu s-au prezentat destul de mulți candidați.
“Dintre cei 143.323 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea probei scrise la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie), s-au prezentat 137.340 de candidaţi. 5.924 de candidaţi au absentat, dintre aceştia 56 fiind în izolare şi 6 spitalizaţi/în carantină”, a precizat MEC.
Elevii pot depune contestațiile tot marți, între 16:00 – 19:00, dar și miercuri, între orele 8:00 – 12:00.