Naționala României joacă în deplasare cu San Marino în cadrul celei de-a doua etape a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026. Partida se desfășoară pe stadionul San Marino din Serravalle și este transmisă în direct la Radio România Actualități.
San Marino – România 1-5
San Marino – România 1-5, live
Min. 90+4 – Gol pentru România! Alibec înscrie cu capul, din 8 metri, după o minge deviată de apărarea adversă la șutul lui Mitriță.
Min. 90+2 – Alibec ratează o ocazie uriașă, după un șut al lui Mitriță, care nu a prins poarta. Atacantul Farului lovește bara, din alunecare, dintr-un unghi foarte închis.
Min. 90 – Cartonaș galben pentru Politic.
Min. 88 – Cartonaș galben pentru Nanni.
Min. 79 – Ies Răzvan Marin și Drăguș, intră Politic și Alibec.
Min. 79 – Ies Răzvan Marin și Drăguș, intră Politic și Alibec.
Min. 75 – Gol pentru România! Ianis Hagi transformă lovitura de la 11 metri.
Min. 74 – Penalty pentru România, acordat după o acțiune a lui Dennis Man și o intrare imprudentă a lui Cevoli, care primește și cartonașul galben.
Min. 73 – Arbitrul polonez a revizuit faza la marginea terenului și permite continuarea jocului.
Min. 71 – Se analizează la VAR un posibil penalty pentru România, după un henț în careu.
Min. 69 – Cartonaș galben pentru Benvenuti.
Min. 67 – Gol San Marino! Zannoni înscrie din 6 metri, după o combinație cu Sensoli în careul nostru.
Min. 66 – Intră Giacopetti, iese Berardi.
Min. 61 – Ies Stanciu și Popescu, intră Dragomir și Ciobotariu, iar la gazde iese Tosi, intră Riccardi.
Min. 55 – Gool România! Răzvan Marin transformă penalty-ul și mărește avantajul „tricolorilor” la 3-0.
Min. 53 – Penalty pentru România, obținut de Dennis Man.
Min. 46 – Schimbare la România: Marius Marin iese, iar Mitriță intră. Schimbare și la San Marino: ies Capicchioni și Contadini, iar Casadei și Sensoli intră.
Min. 46 – Repriza a doua a început.
Pauză la San Marino.
Min. 44 – Gool România! Mihai Popescu înscrie primul său gol pentru națională! A marcat din 6 metri, după o respingere a portarului gazdelor la șutul lui Drăguș.
Min. 34 – Ocazie pentru România! Dennis Man șutează din interiorul careului, însă mingea este pe direcția portarului, care reține ușor.
Min. 18 – România domină, dar nu reușește să fie periculoasă în fața porții.
Min. 6 – Gool România! „Tricolorii” deschid scorul printr-un autogol al lui Cevoli, care a deviat mingea în propria poartă, după centrarea pe jos a lui Bancu.
Min. 1 – A început partida.
Start promițător pentru „tricolori”
În minutul 6, România deschide scorul rapid. Bancu centrează din stânga, iar Roberto Cevoli, fundașul echipei gazdă, își introduce mingea în propria poartă, aducând astfel avantajul pentru tricolori.
Până în minutul 14, România pare să controleze jocul, având posesia și creând câteva ocazii prin jucători precum Ianis Hagi și Man. Atmosfera pe stadion este încinsă, cu o susținere puternică din partea celor peste 3000 de fani români prezenți.
Schimbări în echipa de start
Față de meciul pierdut cu Bosnia-Herțegovina, selecționerul Mircea Lucescu a făcut două modificări în primul 11. Horațiu Moldovan a fost titularizat în poartă în locul lui Florin Niță, iar Ianis Hagi a intrat din primul minut în locul accidentatului Florin Tănase.
Stadionul din Serravalle a mai fost martor la succesuri românești. În 2019, naționala U21 a României a învins Croația cu 4-1 la Campionatul European, iar FCSB a învins campioana San Marino, Virtus, cu 7-1 în turul preliminar al Ligii Campionilor din 2024.
Statistici din meciurile anterioare
Aceasta este a patra întâlnire între România și San Marino, iar bilanțul este favorabil tricolorilor, cu patru victorii din tot atâtea meciuri și un golaveraj de 11-1.
-
5 decembrie 1990: România – San Marino 6-0 (preliminarii EURO 1992)
-
27 martie 1991: San Marino – România 1-3 (preliminarii EURO 1992)
-
10 august 2011: San Marino – România 0-1 (amical)
-
24 martie 2025: San Marino – România 0-1 (preliminarii CM 2026)
Sursa foto: Arhivă