Tensiuni neașteptate la locul tragediei din cartierul Rahova, acolo unde o explozie puternică a distrus vineri dimineață un bloc de locuințe. În timp ce pompierii și echipele de intervenție continuau operațiunile de salvare, un grup de susținători ai lui Călin Georgescu a încercat să pătrundă în zona interzisă, provocând un incident cu forțele de ordine.
Grupul de susținători a forțat intrarea în perimetrul de siguranță
Zona blocului afectat din Sectorul 5 este păzită strict de forțele de ordine, după ce autoritățile au anunțat că imobilul riscă să se prăbușească. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a confirmat că există un „pericol real de colaps”, motiv pentru care accesul persoanelor neautorizate este complet interzis.
Cu toate acestea, în cursul după-amiezii de vineri, un grup format din aproximativ 10-15 persoane, identificat drept simpatizanți ai lui Călin Georgescu, s-a apropiat de zona de securitate și a încercat să treacă dincolo de banda poliției. Grupul era condus de influencerul cunoscut în mediul online sub numele Makaveli, care a transmis live pe rețelele sociale momentele de dinaintea altercației.
Martorii prezenți spun că aceștia au insistat să intre în perimetrul controlat, în ciuda avertismentelor repetate ale jandarmilor.
Momentul în care spiritele au degenerat
Forțele de ordine au încercat să calmeze situația și le-au cerut celor prezenți să se îndepărteze de perimetru, explicând că zona este nesigură. Cu toate acestea, unii dintre susținătorii lui Georgescu au început să adreseze remarci acide, atât la adresa autorităților, cât și la adresa secretarului de stat Raed Arafat.
„Cei care încearcă să instige sau să profite de suferința oamenilor pentru a crea tensiuni vor atrage răspunderea legală. Respectarea legii, în situațiile astea, e o dovadă de solidaritate. Intervenția noastră împotriva persoanei care a încercat să intre în zona delimitată a fost justificată pentru protejarea vieților și pentru a permite autorităților să se desfășoare în siguranță.
Deși a fost avertizată de colegi că nu are voie, a încercat insistent să intre, așa că acțiunea e justificată. A fost o măsură absolut legală și proporționată. Indiferent de cine e în zonă, oamenii trebuie să înțeleagă că măsurile astea sunt pentru a le proteja. Încercarea de a profita de suferința oamenilor pentru a crea tensiuni, pe lângă că e imoral, e și ilegal, iar răspunsul nostru va fi unul ferm mereu. Legea e aplicată cu fermitate, în mod proporțional și justificat.
În urma acestor comportamente, bărbatul a fost extras din grup și condus la secția de poliție, în vederea identificării și luării măsurilor legale”, a declarat Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, conform Antena 3.
Sursa foto: Arhivă (rol ilustrativ)