Redactia.ro

Schimbări majore de la 1 august! Pensionarii primesc mai puține medicamente compensate. Cine va lua în continuare ajutorul de 330 de lei?

Începând cu 1 august 2025, intră în vigoare o modificare fiscală ce vizează milioane de pensionari din România: taxa pe valoare adăugată (TVA) la medicamente a crescut de la 9% la 11%. Această majorare, deși aparent modestă, va duce la o scumpire generală a medicamentelor, inclusiv a celor compensate.

Se mai acordă ajutorul de 330 de lei pentru medicamente?

Da, ajutorul financiar destinat compensării medicamentelor, în valoare maximă de 330 de lei pe lună, rămâne în vigoare. Acest sprijin este destinat pensionarilor care au venituri lunare sub 2.020 de lei și face parte dintr-un program guvernamental de susținere a accesului la tratamente esențiale.

Așadar, chiar dacă TVA-ul a fost majorat, acest ajutor nu a fost anulat, iar măsurile de austeritate anunțate recent nu au afectat acest program social.

Cine beneficiază de compensarea medicamentelor?

Peste 2,3 milioane de pensionari din România sunt eligibili pentru compensarea medicamentelor, dacă pensia lor lunară nu depășește pragul de 2.020 de lei. Acest plafon a fost majorat în luna septembrie, de la 1.800 de lei, în contextul creșterii generale a pensiilor în urma recalculărilor recente.

Cum funcționează compensarea

Medicamentele de pe Sublista B beneficiază de o compensare de 90% din prețul de referință, distribuită astfel:

  • 50% din această sumă este acoperită de bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS);
  • 40% este acoperită din bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către FNUASS.

Această compensare este valabilă pentru rețetele a căror valoare totală, la prețul de referință, nu depășește 330 de lei pe lună. Cu cât pensia este mai mică, cu atât acoperirea cheltuielilor pentru medicamente este mai generoasă, putând ajunge până la întreaga sumă de 330 de lei.

Vor afecta scumpirile accesul la tratament?

Majorarea TVA-ului de la 9% la 11% va duce la o scumpire estimată de 2-3% pentru cele mai multe medicamente compensate. Totuși, efectele directe asupra pensionarilor care beneficiază de compensare integrală sau parțială vor fi minime.

Pentru pensionarii care urmează tratamente compensate 100% pentru boli cronice, nu se va resimți nicio diferență, deoarece aceștia nu plătesc nimic în plus. Scumpiri mai vizibile vor fi la medicamentele necompensate și la suplimentele alimentare, care nu intră în programul de sprijin.

Persoanele care rămân scutite de la plata CASS și după 1 august

Potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice din București, în prezent, aproximativ 17 milioane de români sunt înregistrați ca asigurați în sistemul public de sănătate, dar doar puțin peste 6,6 milioane achită lunar CASS. Diferența uriașă dintre numărul beneficiarilor și cel al plătitorilor generează dezechilibre în bugetul sănătății și pune presiune pe resursele sistemului medical de stat.

Pentru a corecta această situație, Guvernul a decis ca doar câteva categorii vor mai beneficia de scutire totală de la plata contribuției. Restul vor fi obligați să achite 10% din veniturile declarate sau să se asigure în mod voluntar, prin Declarația Unică. Deși măsura vizează o lărgire semnificativă a bazei de contributori, anumite categorii de persoane vor continua să fie exceptate de la plata CASS. Conform noii legislații, scutirea se aplică în continuare următoarelor grupuri:

  • Persoanele diagnosticate cu cancer, pe toată durata tratamentului și monitorizării medicale;
  • Bolnavii incluși în programele naționale de sănătate, precum cei cu diabet zaharat, boli cardiovasculare sau alte afecțiuni cronice, până la momentul vindecării;
  • Persoanele cu handicap grav sau accentuat, indiferent de vârstă sau venituri;
  • Pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei lunar;
  • Copiii și studenții care nu realizează venituri proprii.

Aceste categorii vor continua să beneficieze gratuit de serviciile medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), fără a fi nevoite să achite contribuția lunară de 10%.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: