Liderii coaliției de guvernare au stabilit principalele modificări fiscale care vor fi incluse în Pachetul 2 de măsuri fiscale. Noile reglementări vizează mediul de afaceri, pensiile speciale și pensionarea magistraților, iar alte discuții, precum cele despre administrația locală, urmează să fie continuate.
Schimbări majore în Pachetul 2 de măsuri fiscale
Premierul Ilie Bolojan urmează să își asume răspunderea în fața Parlamentului săptămâna viitoare, după ce pachetul va fi aprobat de Guvern.
- Taxă de 25 de lei pentru coletele din afara Uniunii Europene – modificarea va afecta în special comenzile de pe platforme precum Temu și Shein.
- Trei praguri pentru capitalul social minim al SRL-urilor:
- companii cu venituri sub 395.000 lei → 500 lei capital social;
- companii cu venituri între 395.000 și 7.000.000 lei → 5.000 lei capital social;
- companii cu venituri peste 7.000.000 lei → 90.000 lei capital social.
- Plata CASS pentru profesiile liberale, calculată la echivalentul a 72 de salarii minime.
- Majorarea vârstei de pensionare pentru magistrați, aplicată gradual, cu o perioadă de tranziție de 10 ani.
Noi reguli pentru înființarea firmelor în România
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că una dintre cele mai importante modificări vizează capitalul social minim pentru SRL-uri:
”Capital social SRL: Am susținut ieri, în ședința coaliției de guvernare, o măsură importantǎ pentru IMM-uri și start-up-uri – modificarea capitalului social minim pentru SRL-uri
În urma dezbaterii publice și a numeroaselor sugestii pe care le-am primit din mediul antreprenorial, noua propunere introduce un sistem adaptiv, corelând suma capitalului social cu dimensiunea afacerii.
Nazare a subliniat că această măsură vine ca răspuns la fenomenul firmelor-fantomă:
”Practic, pentru societățile nou-înființate, capitalul social minim pornește de la 500 lei, oferind mai multă flexibilitate și accesibilitate antreprenorilor la început de drum. Odată cu creșterea activității, crește și capitalul social minim.
În plus, majorările de capital efectuate până la 31.12.2026 vor beneficia de o reducere cu 50% a tarifului de publicare în Monitorul Oficial, dacă modificarea privește doar capitalul social.
Mulți dintre dvs. ați întrebat, pe bună dreptate: de ce această măsură? Azi, în România, poți înființa o firmă cu 1 leu capital social. Această sumă modică a avut rolul inițial de a susține start-up-urile, dar a generat si efecte negative: apariția a numeroase firme-fantomă.
Practic, oricine are 1.000 de lei poate înființa azi 1.000 de SRL-uri. Ceea ce s-a și întâmplat, ducând la apariția generalizată a fenomenului de firme – fantomă: companii fără activitate economică reală, folosite pentru a acumula datorii către parteneri și către stat, după care dispar. Multe dintre ele fac parte din rețele de fraudă de tip carusel TVA sau din mecanisme prin care se ascund adevărații beneficiari ai unor tranzacții ilegale.
Aceste firme creează pagube uriașe: companiile corecte sunt păgubite de parteneri fictivi – firme care există doar pe hârtie, iar statul pierde miliarde de lei din taxe și impozite neîncasate.
Noua regulă va obliga toate firmele să majoreze capitalul social minim, în termenul legal.
Ce înseamnă acest lucru?
Rețelele de firme-fantomă vor ieși la suprafață sau se vor închide – cei corecți vor crește capitalul, iar cei care dețin sute de firme și nu vor depune vor fi astfel filtrați
Proprietarii reali ai firmelor nu se vor mai putea ascunde în spatele SRL-urilor de 1 leu”, a avertizat Alexandru Nazare.
În plus, toate majorările de capital efectuate până la 31 decembrie 2026 vor beneficia de o reducere de 50% a tarifului de publicare în Monitorul Oficial dacă modificarea privește exclusiv capitalul social.
Taxă nouă pentru coletele din afara UE
Guvernul a aprobat și introducerea unei taxe de 25 de lei pentru toate coletele provenite din afara Uniunii Europene. Măsura are ca scop alinierea fiscală și va influența în special comenzile de pe platforme asiatice precum Temu și Shein, care au înregistrat o creștere semnificativă a livrărilor către România.
O altă modificare importantă vizează pensiile speciale și pensionarea magistraților. Coaliția a decis creșterea graduală a vârstei de pensionare, pe parcursul a 10 ani.
În prezent, magistrații se pot pensiona la 47 de ani și 4 luni, însă vârsta va fi ridicată treptat, pentru a alinia sistemul la standardele europene și pentru a reduce presiunea pe bugetul de pensii.
Pachetul 2 de măsuri fiscale va fi adoptat de Guvern în această săptămână, urmând ca premierul Ilie Bolojan să își asume răspunderea în Parlament. Discuțiile legate de administrația locală și alte aspecte conexe vor continua separat.