Sistemul public de pensii urmează să treacă printr-o serie de ajustări în perioada următoare, una dintre cele mai importante fiind creșterea graduală a vârstei de pensionare. Modificările îi vizează în special pe viitorii pensionari, iar femeile sunt categoria cea mai afectată de aceste schimbări, fiind nevoite să rămână mai mult timp în activitate după anul 2026.
Vârsta de pensionare crește treptat și după 2026
Concret, autoritățile au stabilit un calendar de majorări progresive, prin care vârsta standard de pensionare va crește treptat. Începând cu a doua parte a anului 2026, această limită va fi ajustată cu câte o lună, în cadrul unui plan pe termen lung. Astfel, femeile care vor ieși la pensie după luna iulie 2026 vor trebui să lucreze cu o lună mai mult decât cele care se pensionează înainte de acest moment.
În prezent, există diferențe între femei și bărbați în ceea ce privește vârsta de pensionare. Bărbații ies din activitate la 65 de ani, însă pot beneficia de pensionare anticipată în anumite situații prevăzute de lege. În cazul femeilor, pragul este în continuă creștere și va ajunge treptat la același nivel, urmând ca până în anul 2035 să fie stabilit tot la 65 de ani.
Schimbările le vizează pe femei, care vor munci mai mult
La ora actuală, femeile se pensionează la 62 de ani și 6 luni. Din iulie 2026, acest prag va fi majorat la 62 de ani și 7 luni, iar următoarea creștere este programată pentru începutul anului 2027, când vârsta standard va ajunge la 62 de ani și 8 luni. Aceste ajustări vor continua etapizat, conform planului stabilit de autorități.
Pentru cei care doresc să iasă mai devreme din activitate, legislația oferă posibilitatea pensionării anticipate, însă în anumite condiții. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, iar persoanele care au lucrat peste acest prag pot solicita pensionarea înainte de împlinirea vârstei standard, dar cu penalizări aplicate pensiei.
Când ieși la pensie după anul în care te-ai născut
Aceste reduceri sunt calculate în funcție de numărul de ani suplimentari lucrați peste stagiul minim. Penalizarea poate varia, începând de la 0,4% pentru fiecare lună în cazul celor cu o vechime între 35 și 36 de ani și scăzând progresiv până la 0,2% pentru cei care au acumulat între 39 și 40 de ani de muncă. În total, pentru o pensionare anticipată cu până la cinci ani mai devreme, diminuarea pensiei poate ajunge la un maximum de 24%, conform newsweek.ro.
La stabilirea vechimii în muncă sunt luate în calcul și anumite perioade asimilate, precum concediul pentru creșterea copilului, începând cu anul 2006, dar și alte situații prevăzute de lege.
Totodată, femeile care au copii pot beneficia de o reducere a vârstei de pensionare, dacă îndeplinesc condiția stagiului complet de cotizare. Pentru fiecare copil crescut până la vârsta de 16 ani se acordă o reducere de șase luni, iar în cazul mamelor cu mai mulți copii, această diminuare poate ajunge până la trei ani și jumătate. Pentru a beneficia de acest avantaj, este necesară prezentarea certificatelor de naștere ale copiilor și o declarație pe propria răspundere privind creșterea acestora.
foto: arhivă






















