România se pregătește să treacă la ora de vară, moment în care ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Schimbarea aduce zile mai lungi și seri mai luminoase, însă pentru unele persoane poate însemna și câteva zile mai dificile până când organismul se adaptează la noul program.
Trecerea la ora de vară are loc în fiecare an în ultimul weekend din luna martie, în același timp cu majoritatea țărilor europene. În 2026, modificarea se produce în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie.
Când se schimbă ora în România
În noaptea schimbării, ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Mai exact, ora 03:00 va deveni ora 04:00, iar ziua de duminică va avea doar 23 de ore.
Prin această ajustare sezonieră, România trece de la ora standard a Europei de Est (EET) la ora de vară a aceluiași fus orar (EEST). Scopul acestei modificări este folosirea mai eficientă a luminii naturale în perioada primăverii și a verii, când zilele devin mai lungi.
Schimbarea orei face ca lumina naturală să se prelungească în partea a doua a zilei, iar serile să devină treptat mai lungi.
Cine resimte mai puternic schimbarea orei
Pentru majoritatea oamenilor, trecerea la ora de vară nu produce efecte semnificative. Totuși, anumite persoane pot simți mai intens schimbarea programului de somn.
Psihologul Bianca Poptean explica, într-o intervenție publică, că această perioadă poate fi mai dificilă pentru persoanele care se confruntă deja cu depresie sau cu probleme cardiace. De asemenea, adolescenții pot deveni mai iritabili sau mai obosiți din cauza lipsei de somn.
„Cei care au diferite forme de depresie pot resimţi această perioadă mai dificil pentru că în cazul lor tocmai această amigdală, acest centru al emoţiilor fiind deja impactat cumva, ei vor fi printre primii care vor simţi mai puternic schimbarea orei. Mai sunt şi adolescenţii, cei care pot simţi tot genul ăsta de iritabilitate, de nervozitate, nemulţumire, privarea asta de somn şi la ei, creierul fiind în dezvoltare şi într-o anumită evoluţie, şi la ei se resimte mult mai uşor schimbarea orei.
Există şi persoanele care au probleme cardiace. Este un studiu făcut în 2014, al Academiei Americane de Neurologie, unde spun că în primele zile după schimbarea orei poate creşte rata de AVC ischemic, undeva cu 8 la sută, în primele 2-3 zile după trecerea la ora de vară.
Deci, cumva tot organismul este afectat, e important cumva să ştim lucrul ăsta şi să avem mai multă grijă de noi. Poate să ne culcăm mai devreme, să stăm mai mult timp întinşi în pat, să avem mai multă grijă de noi în primele două săptămâni după schimbarea orei.
Sunt indicaţii să mergem poate mai mult pe jos, să mâncăm mai sănătos, să avem mai multă atenţie pentru starea noastră, corpul nostru, ca să putem să ne adaptăm. Corpul se adaptează până la urmă, dar e nevoie şi de un impuls şi de mai multă grijă din partea noastră”, a precizat Poptean.
În plus, persoanele cu afecțiuni cardiovasculare ar trebui să fie mai atente în primele zile după modificarea orei. Un studiu realizat în 2014 de Academia Americană de Neurologie arată că, în primele două sau trei zile după trecerea la ora de vară, riscul de accident vascular cerebral ischemic poate crește cu aproximativ 8%.
De ce se schimbă ora de două ori pe an
Sistemul schimbării orei a fost introdus pentru a folosi mai eficient lumina naturală și pentru a reduce consumul de energie electrică. Ideea a fost menționată pentru prima dată încă din secolul al XVIII-lea, când Benjamin Franklin sugera folosirea mai eficientă a luminii naturale pentru a economisi resursele utilizate pentru iluminat.
Prima propunere modernă pentru introducerea orei de vară a fost făcută în 1907 de britanicul William Willett. Implementarea efectivă a sistemului a început însă în anul 1916, în timpul Primului Război Mondial.
Germania și Austro-Ungaria au fost primele state care au introdus ora de vară pentru a economisi combustibilul folosit la iluminat. Ulterior, sistemul a fost adoptat rapid de numeroase țări din Europa și America de Nord.






















