Redactia.ro
Home » Știri » Senatorii au decis: Liber la ucis urşi în România

Senatorii au decis: Liber la ucis urşi în România

urși

Miercuri a fost adoptată, în Senat, o propunere legislativă care prevede ca urșii să fie scoși de pe lista animalelor sălbatice protejate pentru o perioadă de 5 ani.

Va putea fi vânat în anumite perioade

Ursul a fost eliminat de pe lista cu animale pentru care vânarea este interzisă. Animalul a fost inclus, pe o perioadă de cinci ani, pe lista cu animale care pot fi vânate în anumite perioade, potrivit unui amandament adoptat în plen.

Pentru urs, aceste perioade sunt 1 aprilie – 30 mai şi 1 septembrie – 1 decembrie. Cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite este de 20.000 de euro în care vânarea este permisă şi 40.000 de euro în afara acestor perioade.

Populația de urși trebuie optimizată

„Pentru o perioadă de 5 ani, ursul a fost trecut în altă anexă. Anexa permite emiterea unor autorizaţii prin care populaţia de urs poate fi optimizată. Prin reducerea în ultimii ani a intervenţiei oamenilor, populaţia de urs a scăpat practic de sub control.

Dacă ne uităm la alte state UE, vedem că folosesc acest drept de derogare de la Directiva UE şi intervin în mod profesionist şi hotărât pentru reglementarea şi optimizarea populaţiei.

Bărbat salvat în ultimul moment din bârlogul unui urs

Asta dorim şi noi de la Ministerul Mediului – să găsească în această perioadă o soluţie să negocieze cu Comisia Europeană un program de derogări prin care să se intervină, alături de asociaţiile de vânătoare, pentru optimizarea populaţiei de urs din România”, a afirmat, miercuri, senatorul UDMR Tanczos Barna, potrivit Agerpres.

În prezent nu există vânătoare

El a explicat că în prezent „nu există vânătoare, ci doar intervenţie în cazul urşilor care au generat deja pagube sau au atacat oameni”.

„Nu există un program de optimizare sau management al populaţiei. Înainte de 2016, existau cote de intervenţie. Poate că ele nu au fost administrate perfect, dar ar trebui să revenim la un program de optimizare a populaţiei de urs”, a adăugat Tanczos Barna.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD, a fost aprobată de Senat cu 68 de voturi. Ea va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: