Redactia.ro
Home » Monden » Simona Florescu, fosta soție a lui Ion Dichiseanu, a dezvăluit ce dietă urmează. La 53 de ani, poată încă hainele din tinerețe

Simona Florescu, fosta soție a lui Ion Dichiseanu, a dezvăluit ce dietă urmează. La 53 de ani, poată încă hainele din tinerețe

Simona Florescu și-a aniversat anul acesta cea de-a 53-a aniversare, dar trecerea timpului nu și-a lăsat deloc amprenta asupra corpului său. Reușește să arate încă impecabil, cu o siluetă perfectă, iar acum și-a dezvăluit secretele care au ajutat-o să aibă aceste rezultate. Nu este vorba nici de o dietă minune și nici de o intervenție estetică, ci doar de un stil de viață sănătos.

Simona Florescu este mamă, artistă, iar până în urmă cu 13 ani a fost și o soție iubitoare și dedicată. A fost căsătorită cu maestrul Ion Dichiseanu, alături de care a adus pe lume o fiică superbă pe nume Ioana. Cei doi și-au jurat iubire în anul 1986, iar în anul 2008 au decis să pună punct mariajului lor.

În cei 22 de ani petrecuți împreună, cei doi soți s-au bucurat de multe realizări, atât pe plan personal, cât și profesional. Fiind amândoi artiști, au știut mereu cum să fie unul lângă celălalt și să se susțină la nevoie. Povestea lor de dragoste nu s-a sfârșit trist, căci au continuat să fie prieteni chiar și după divorț, iar respectul și dragostea pe care și le-au purtat au rămas veșnic aceleași.

Simona Florescu, fosta soție a lui Ion Dichiseanu, a dezvăluit ce dietă urmează

La vârsta de 53 de ani, doamna Florescu recunoaște că se simte mai bine ca niciodată. A avut mereu grijă la alimentele pe care le-a consumat și la stilul său de viață, iar corpul său arată încă impecabil. Chiar dacă nu este adepta dietelor, artista recunoaște că se ferește pe cât poate de alimente procesate sau prăjite. Preferă în schimb salatele și fructele, iar carnea își găsește rareori locul în farfuria sa.

„Mă simt mai bine acum decât la 20 de ani. Nu e niciun truc în ceea ce priveşte dieta mea. Am grijă ce mănânc. Dimineaţa beau foarte multă apă. Mănânc cât se poate de sănătos, salate, fructe, carne foarte rar. De ani de zile nu am mai mâncat cartofi prăjiţi, mici sau sarmale”, a explicat Simona Florescu pentru bzi.ro.

Fiecare dimineață începe pentru Simona Florescu cu multă apă și un suc de citrice. Nu mănâncă dimineața sau la prânz, ci doar servește mici gustări atunci când simte nevoia. Motivul pentru care face această alegere nu este legat însă de dietă, ci de activitatea sa artistică.

A mărturisit că alege să mănânce doar seara, atunci când a terminat de cântat și știe că se poate bucura de o masă sănătoasă, care să-i asigure nutrienții de care are nevoie.

„Nu mănânc dimineaţa. Îmi fac un fresh cu grapefruit şi lămâie. Prânzul nu există. Pe la orele 15:00 – 16:00, dacă simt nevoia să mănânc, consum fructe sau două ouă fierte. Eu nu pot să cânt dacă am burta plină. Seara, după ce închei programul artistic, în jur de ora 23:00, iau cina. Dar e foarte important ce mănânci seara. Eu aleg peste, legume, orez fiert, o salată cu rucola”, a mai spus artista pentru aceeași sursă.

La 53 de ani, poată încă hainele din tinerețe

Pentru a-și găsi motivația să fie perseverentă cu acest stil de viață care la prima vedere poate părea puțin drastic, Simona Florescu a povestit că preferă să se uite în trecut, la zilele când era încă o tânără ambițioasă și plină de vise. Nu are cântar, dar și-a propus să aibă aceleași măsuri ca atunci.

Astfel, atunci când hainele pe care le purta în urmă cu 30 de ani nu i se mai potrivesc, realizează că trebuie să facă anumite modificări în stilul său de viață pentru a pierde în greutate.

„Am haine de 20 de ani în dulap. Aşa îmi controlez greutatea. Nu mă cântăresc, mă îmbrac cu hainele acelea şi dacă nu îmi vin ştiu că trebuie să iau măsuri”, a mai explicat doamna Florescu.

Etichete: