Redactia.ro

Simona Halep a fost cerută în căsătorie luni, după ce a ajuns în ţară

Simona Halep a ajuns luni în Romania, după triumful de la Wimledon, unde a învins-o în finală, 6-2, 6-2, pe Seerena Williams.

Simona Halep a fost întâmpinată pe aeroportul Otopeni de oficialităţi, de reprezentanţi ai mass-emdia, dar şi de mulţi suporteri. Simona Halep, numărul 4 în clasamentul WTA, a fost primită, luni după-amiază, la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă de ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, prieteni, rude şi alte oficialităţi la întoarcerea de la Londra, acolo unde, sâmbătă, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea de Mare Şlem din cariera sa.

Simona Halep a fost cerută în căsătorie de un fan

Suporterii au venit în număr foarte mare să o întâmpine pe campioana de la Londra, iar unul dintre ei chiar a vrut să o ceară de soție. Acesta a venit cu o pancartă pe care scria ”Simona, vrei să fii soția mea?”. La aeroport au mai mai întâmpinat-o pe jucătoarea română ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, în timp ce premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Simona Halep la finalul evenimentului.

Simona Halep spune că victoria la Wimbledon este un vis devenit realitate având în vedere că în România nu există terenuri de tenis pe iarbă, potrivit Agerpres. „Este un succes enorm pentru că, se ştie, nu avem teren de tenis pe iarbă în România. De fapt, nu multe ţări au terenuri de iarbă. E greu când suntem copii să credem că vom avea şansa să jucăm la Wimbledon şi să şi câştigăm. Dar acum visul a devenit realitate şi sper să fiu o inspiraţie pentru tânăra generaţie. Să creadă în ei că orice e posibil şi niciodată să nu cedeze. De fiecare dată când joc simt că tot publicul este cu mine. Nu am nici cel mai mic dubiu, pentru că oamenii mi-au arătat întotdeauna o susţinere necondiţionată. Trofeul de la Wimbledon îl voi pune lângă cel de la Roland Garros. E mai important decât atunci când am ajuns numărul 1 mondial. Un turneu de Grand Slam e mereu mai important şi mai deosebit pentru jucători„, a menţionat ea.