Mirela Loșniță
Soacra mea a lăsat-o pe mama la restaurant ca să nu plătească nota. Prea rău că mama avea un plan genial. M-am căsătorit cu un bărbat minunat, Dan. Îl iubesc sincer. Dar odată cu el, am primit și un „cadou” de nuntă nedorit: familia lui. O familie înstărită, cu o casă impunătoare într-un cartier exclusivist, cu mașini luxoase și vacanțe în locuri exotice. Și, în ciuda opulenței lor, aveau un obicei pe care nici azi nu îl pot înțelege. De fiecare dată când mergeam la restaurant, „uitau” să plătească.
Soacra mea a lăsat-o pe mama la restaurant ca să nu plătească nota
Da, exact. La fiecare masă în oraș, părinții lui Dan găseau un pretext să nu scoată portofelul. Ori își aminteau brusc că și-au uitat portofelul acasă, ori primeau un „telefon urgent”, ori, pur și simplu, plecau în toiul mesei, lăsând nota de plată pe masa mea și a lui Dan.
— Au făcut-o din nou, i-am spus exasperată soțului meu, după o cină de 300 de dolari pe care am plătit-o singuri. Tatăl tău chiar s-a prefăcut că primește un apel!
— Știu, îmi pare rău. Așa sunt ei. Nu se gândesc că fac ceva greșit.
Ce era și mai trist? Fratele lui Dan și soția acestuia adoptaseră același comportament. Deveniseră maeștri ai dine-and-dash-ului. Și nimeni, niciodată, nu-i confrunta. Nici prieteni, nici colegi. Toți îi evitau în tăcere sau vorbeau despre ei pe la colțuri.
Până într-o zi.
Dan a venit acasă și mi-a spus că mama lui împlinește 60 de ani și vrea să sărbătorească cu o cină la un restaurant italian scump din centrul orașului. Cei mai apropiați membri ai familiei urmau să fie prezenți.
— Din fericire, noi nu putem merge, mi-a spus el. Vom fi plecați în Mexic, în weekendul acela. Dar… vor să o invite pe mama ta.
— Pe mama mea?! De ce?
— Mama a zis că ar vrea să o cunoască mai bine.
Minciuni. Soacra mea nu a avut niciodată interes să o cunoască pe mama. Ba chiar spusese, în trecut, că nu au „nimic în comun”. Simțeam că e o capcană. O scenă deja scrisă, în care mama mea urma să joace rolul naivului care rămâne cu nota de plată.
Am sunat-o imediat
— Mamă, Dan e plecat în weekendul viitor, și… părinții lui vor să te invite la o cină de ziua soacrei mele. Trebuie să îți spun ceva.
I-am explicat în detaliu „strategia” socrilor mei. Cum se prefac, cum dispar pe rând, cum rămâne cineva cu o notă de sute de dolari. M-am înfuriat doar povestind, dar mama… a râs.
— Nu te stresa, iubito. Știu exact ce am de făcut.
— Mamă, sunt serioasă! Vor comanda tot ce e mai scump, vor bea vinuri rare și apoi… vor dispărea.
— O să fie bine, mi-a răspuns calm. Lasă-mă pe mine.
N-am fost liniștită deloc. În ziua cinei, eram la o pensiune, departe de oraș, cu Dan. Nu mă puteam concentra la nimic. Mă tot uitam la telefon, așteptând o veste de la mama. Nimic. A doua zi dimineață, un mesaj scurt: „A fost o seară minunată. Sună-mă când ajungi acasă.”
Am sunat-o imediat.
— Spune-mi tot! Ce s-a întâmplat?
— Ei bine, a început exact cum ai prezis.
Socrii mei au apărut îmbrăcați elegant. Mama soacră, cu bijuterii scumpe, de parcă venea la un bal. Au fost conduși la cea mai bună masă, cu vedere la grădină și la pianist. Au comandat aperitive sofisticate, vinuri ținute în dulapuri speciale, friptură de wagyu cu foiță de aur…
— Tu ce-ai luat?
— Paste și apă. Nu mi-era foarte foame, mi-a zis mama, amuzată.
Apoi… momentul așteptat.
Nota de plată a sosit. Și, ca într-o piesă de teatru perfect repetată, fiecare personaj și-a jucat rolul.
— Vai, portofelul! Am uitat geanta acasă! a exclamat soacra mea.
Tatăl lui Dan s-a ridicat și a zis că merge la mașină, că și-a uitat portofelul în buzunarul hainei. Tyler, cumnatul meu, a spus că trebuie să o sune pe dădacă, și a ieșit. Soția lui l-a urmat. În câteva minute, mama mea era singură la masă, cu o notă de peste 1500 de dolari în față.
— Mamă, spune-mi că n-ai plătit!
— Bineînțeles că nu. Am chemat ospătarul și am comandat desert. Ciocolată soufflé și un pahar din cel mai scump vin de Porto.
— Ce?!
— Apoi am cerut să vorbesc cu managerul. Robbie. Îl știi.
— Robbie?! Elevul acela căruia îi plăcea să-ți aducă mere?
— Exact. Acum are trei restaurante. Ne-am revăzut cu drag. I-am povestit despre „prietenii” mei care au plecat cu tot cu nota de plată. A râs cu poftă. Apoi am pus la cale un plan.
Robbie a sunat-o pe soacra mea. Pe speaker
— Bună seara. Sunt managerul localului. Doar să vă informez că nota de plată nu a fost achitată. Dacă nu reveniți, vom fi nevoiți să contactăm poliția.
Am amuțit.
— Și? Ce-au făcut?
— Au venit înapoi ca și cum le luase foc scaunul. Soacra ta era roșie de nervi, dar nu putea scoate niciun cuvânt. Fusese prinsă cu mâța-n sac.
Robbie a adăugat un „tarif de deranj” de 25%. În total, au plătit peste 2000 de dolari.
— Mamă, ești eroina mea!
— Partea cea mai bună? Azi dimineață, soacra ta m-a sunat să-mi mulțumească pentru prezență. Și a spus: „Doar să știi, noi întotdeauna ne plătim partea la mesele în familie. Întotdeauna.”
Ipocrizie maximă. Dar știam că lecția fusese învățată.
De atunci, la fiecare masă în oraș, soacra mea rostește cu voce tare:
— Să fie clar, plătim fiecare separat!
Uneori, un plan bine gândit și o mamă isteață sunt tot ce ai nevoie ca să demolezi o tradiție toxică. Iar eu am avut norocul să le am pe amândouă, scrie thecelebritist.com.
