Mirela Loșniță
Când Sam mi-a propus o „vacanță surpriză” pentru mine și copii, instinctul mi-a spus că ceva nu e în regulă. Comportamentul lui ciudat îmi stârnea bănuieli de infidelitate, dar când m-am întors acasă mai devreme ca să-l prind în fapt, am descoperit o realitate mult mai tulburătoare.
Soțul m-a trimis cu copiii la hotel pentru o săptămână
Ar fi trebuit să-mi dau seama de la început că propunerea lui era suspectă. Sam nu fusese niciodată genul atent sau romantic – mai degrabă uita aniversările decât să planifice o escapadă pentru familie. Și totuși, acolo era, zâmbind forțat, cu un aer neliniștit, spunându-mi să pregătesc bagajele pentru mine, Alison și Phillip, pentru o săptămână la un hotel.
– „Merită să te relaxezi puțin, Cindy”, mi-a spus evitându-mi privirea. „Du-i pe copii, distrați-vă.”
– „Dar tu nu vii cu noi?”, am întrebat, încercând să-l fac să mă privească în ochi.
Și-a dus mâna la ceafă – gest pe care îl știam prea bine. Îl făcea mereu când ascundea ceva. „Am un proiect important la muncă, termene limită… știi cum e. Dar copiilor o să le placă.”
Nu prea aveam ce să spun. Copiii erau încântați, rezervarea era făcută, iar eu nu voiam să stric bucuria lor. Totuși, în timp ce făceam bagajele, simțeam în stomac un nod tot mai strâns.
Primele zile la hotel au fost o nebunie plină de miros de clor. Alison cerea „încă cinci minute” la piscină, Phillip se supăra că nu-i plăceau nuggets-urile, iar eu nu aveam timp nici să respir. Seara însă, când adormeau, gândul că ceva e profund greșit revenea.
În a patra zi, scenariile cele mai negre îmi rulau în minte. Îl vedeam deja cu altă femeie, poate o blondă lungă cât ziua de vară, bând din cana mea preferată. În noaptea următoare n-am mai rezistat. Am găsit o bonă, am lăsat copiii și am pornit spre casă hotărâtă să-l prind.
Drumul a fost o goană printre lumini de oraș, cu mâinile strânse pe volan până mi s-au albit degetele. Îmi imaginam cum intru și dau piept cu adevărul. Numai că ce am găsit a fost… altceva.
Am deschis ușa și am dat peste soacra mea, Helen, tolănită pe canapeaua mea, bând ceai din cana mea. Lângă ea, zeci de bagaje și pungi de cumpărături. Părea că se mutase acolo definitiv.
– „Te-ai întors devreme”, a spus ea cu un zâmbet tăios, fără să se ridice.
Am rămas nemișcată, cu mâna pe tocul ușii. „Helen? Ce faci aici?”
– „Samuel nu ți-a spus că vin în vizită?”, a continuat, cu o voce rece. „Ce uitare din partea lui…”
Sam a apărut din bucătărie, palid și stânjenit. Nu a avut nici o scuză pregătită.
– „Nu credeai că merită să-mi spui, Sam?”, am întrebat calm, dar cu furia mocnind în voce.
Tăcerea lui a fost mai grea decât orice răspuns. Helen zâmbea satisfăcută, de parcă în sfârșit își revendica teritoriul. În noaptea aceea am dormit în camera de oaspeți – pentru că ea își luase camera noastră.
Târziu, am auzit voci din bucătărie. M-am apropiat ușor de ușă și am ascultat.
– „Nu pot să cred că o lași să crească așa copiii. Fără disciplină, fără ordine. Și casa… o mizerie.”
– „Mamă, te rog…”, a zis Sam, dar fără putere.
– „Nu mă ruga, Samuel. Femeia asta nu e bună pentru tine. Și copiii… sunt gălăgioși, nepoliticoși. Nimic ca tine când erai mic.”
Am așteptat să mă apere. N-a făcut-o. A spus doar: „Știu, mamă. Ai dreptate.”
Atunci s-a rupt ceva în mine. Nu cu strigăte, nu cu lacrimi – ci cu o claritate rece. Știam că Sam va alege mereu între mine și ea… și nu mă va alege pe mine.
A doua zi, i-am spus veselă că voi prelungi „sejurul” la hotel. În realitate, am mers direct la avocat și la bancă. Trei zile mai târziu, casa era goală, în afară de hainele lui, consola de jocuri și un bilet: „Ești liber să locuiești cu mama ta. Noi am plecat. Nu ne căuta.”
Două săptămâni mai târziu, m-a sunat: „Am dat-o afară. Îmi pare rău. Te rog, vino acasă.” Aproape că l-am crezut… până când vecina mea, mereu la curent cu tot, mi-a spus că Helen aduce cutii în fiecare zi.
Am râs până mi-au dat lacrimile.
În noul nostru apartament, Alison m-a întrebat: „Mami, când mergem acasă?” I-am zâmbit și i-am spus: „Acesta e acasă acum.” Phillip a ridicat ochii din tabletă și a spus: „Bine. Bunica Helen e rea.”
Și, pentru prima oară în mulți ani, m-am simțit ușoară. Sam putea să o aibă pe mama lui și toată critica ei. Eu îmi aveam copiii și libertatea.
Pentru că, uneori, „cealaltă femeie” nu e o amantă – e chiar mama bărbatului cu care trăiești. Iar cel mai bun lucru pe care îl poți face e să-i lași pe amândoi în urmă.
