Redactia.ro
Home » Monden » Starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a continuă să o țină departe de îndatoririle sale regale. A fost absentă de la un eveniment important din Marea Britanie

Starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a continuă să o țină departe de îndatoririle sale regale. A fost absentă de la un eveniment important din Marea Britanie

Regina Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh al Marii Britanii și un simbol al statului său. A împlinit în decursul acestui an respectabila vârstă de 95 de ani, iar problemele de sănătate pe care le întâmpină au devenit din ce în ce mai îngrijorătoare. În urmă cu câteva săptămâni a petrecut o noapte în spital și a fost absentă la câteva întâlniri importante, iar acum a lipsit și de la Ziua Comemorării.

Din cauza vârstei înaintate a reginei, cei care o îndrăgesc și o admiră au început deja să se aștepte la ce e mai rău în ceea ce o privește. Orice problemă de sănătate a acesteia este alarmantă, mai ales în contextul pandemiei actuale.

Starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a continuă să o țină departe de îndatoririle sale regale

Oficialii Palatului Buckingham au comunicat în repetate rânduri că nu există niciun motiv de îngrijorare, starea de rău a monarhului fiind cauzată de oboseală, însă absența sa de la evenimentele importante din ultimele săptămâni continuă să alimenteze zvonurile conform cărora situația ar fi mult mai gravă în realitate. Regina Elisabeta a II-a are parte de cele mai bune îngrijiri medicale și este supravegheată în permanență, dar acest lucru nu poate sta în calea cursului natural al vieții.

Chiar și Boris Johnson, prim-ministrul Marii Britanii a transmis vești îmbucurătoare despre Majestatea Sa. Se pare că în ciuda faptului că nu a mai apărut în public, regina a continuat să-și desfășoare activitatea de monarh. Cei doi s-au întâlnit în decursul săptămânii trecute, iar starea sa era una foarte bună, semn că problemele sale de sănătate nu sunt grave.

„Vreau doar să spun că știu că toată lumea va dori să ofere cele mai bune urări Majestății Sale. Am vrut doar să asigur pe toată lumea că am văzut-o pe regină în audiență la Windsor miercuri și că este foarte bine. Nu ar trebui să fie nevoie să spun asta, dar am vrut să o spun oricum.”, a declarat Boris Johnson.

A fost absentă de la un eveniment important din Marea Britanie

În decursul sfârșitului de săptămână trecut, regina Elisabeta a II-a ar fi trebuit să fie prezentă în cadrul ceremoniei de Ziua Comemorării. Este un moment important în care sunt amintiți și cinstiți cei care și-au dat viața în timpul războiului, dar monarhul nu a putut să fie prezent.

Absența sa a fost anunțată cu mult regret de oficialii regali, care au specificat și motivul acestei decizii. Se pare că Majestatea Sa și-a luxat spatele, fapt ce o împiedică momentan să se deplaseze sau să ia parte de ceremonii și întâlniri de orice fel. În prezent se reface, însă datorită vârstei sale procesul va fi unul destul de lung. Astfel, se pare că Regina Elisabeta a II-a va fi o prezență modestă în ceea ce privește aparițiile în public, însă supușii săi nu ar trebui să se îngrijoreze.

„Majestatea Sa este dezamăgită de faptul că va lipsi de la slujbă. Este foarte trist pentru regină, deoarece acesta este singurul eveniment din an la care îi place foarte, foarte mult să fie prezentă. Amintirea morților din război este o parte foarte, foarte importantă pentru calendarul ei anual”.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: