Redactia.ro
Home » Știri » Suntem pregătiți să primim un nou val de refugiați din Afganistan? Câte locuri avem disponibile

Suntem pregătiți să primim un nou val de refugiați din Afganistan? Câte locuri avem disponibile

România se află printre țările care vor primi, în următoarea perioadă, refugiați din Afganistan, în contextul crizei umanitare de acolo. Însă, nu am avea suficiente locuri pentru a-i caza. Doar 217 ar fi disponibile în momentul de față, iar autoritățile fac eforturi să le suplimenteze, chiar și de trei ori.

Suntem pregătiți să primim un nou val de refugiați din Afganistan? Câte locuri avem disponibile

Ceea ce se întâmplă acum în Afganistan pune multe țări din Europa și nu numai, în postura de a primi mulți oameni de ai locului, care fug de talibani. România este una dintre țările unde vor veni refugiați afgani în următoarea perioadă, dar nu mai avem suficiente spații de cazare: doar 217. Asta după ce, potrivit Digi 24, în ultimul an, România a primit peste 6.000 de cetățeni străini, cei mai mulți din Siria și Afganistan. Ei au făcut cererei de azil și au motivat că în zonele lor sunt persecutați.

Așadar, pentru a primi cât mai mulți afgani, autoritățile române fac eforturi să suplimenteze locurile și de trei ori mai mult. Sunt șase centre de refugiați în România, în: Timiș, Maramureș, Suceava, Giurgiu, Galați și în București. La trei dintre ele, MAI vrea să măreascăcapacitatea de cazare cu 500 de locuri. Concret, în Timișoara se vor construi 100 de noi locuri, în Galați vor fi disponibile încă 300 de locuri. În București, situația este încă sub semnul întrebării. Clădirea pentru refugiați este încă în renovare și nu poate fi ocupată la capacitate maximă.

Dacă locurile se vor ocupa peste 90 la sută, atunci imigranții vor primi de la statul român suma de 1.000 de lei pentru chirie și întreținere. „În funcție de dinamica situației operative, capacitatea de cazare va fi suplimentată printr-o creștere graduală. Cadrul de planificare permite o extindere de până la 2.739 de locuri”, spune Ermina Mihai, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Imigrări.

Are România suficienți bani și pentru a primi alți refugiați? UE promite ajutor financiar

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus, sâmbătă, că toate țările europene care vor primi afgani evacuaţi de la Kabul vor avea sprijin financiar din partea UE.

„Fac apel la toate statele membre care au participat la misiunile din Afganistan, la europeni şi la ceilalţi, să acorde cote de primire suficiente (…) pentru ca, în mod colectiv, să putem veni în ajutorul celor care au nevoie de protecţie. Comisia este pregătită să prevadă mijloacele bugetare necesare pentru a sprijini statele membre ale UE care se vor oferi să ajute refugiaţi să se instaleze pe teritoriul lor”, a spus şefa executivului UE într-o conferinţă de presă la baza militară de la Torrejon de Ardoz (nord-est de Madrid).

Un nou centru de refugiați se construiește la Crevedia

.În județul Dâmbovița, în Crevedua, se va construi un centru pentru refugiați, construit din bani europeni, care va avea o capacitate de 500 de locuri.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: