Ca în fiecare an, pe data de 20 iulie, cu ocazia Sfântului Ilie, credincioșii se adună la Mănăstirea Sfântului Ilie pentru a se închina zilei celebrate. Sute de bistrițeni s-au adunat astăzi în poiana mănăstirii, chiar dacă vremea nu a fost prielnică.
Astăzi, ziua praznicului Sfântului Ilie Tesviteanul, a început odată cu Slujba Aghiasmei mici, după care s-a slujit Acatistul Sfântului Ilie Tesviteanul.
Ce simbolizează această zi?
La data de 20 iulie ,Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți proroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul și marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești.

Cinstirea Sfântului Ilie
În tradiția populară, Sf. Mare Proroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței. Fiii Bisericii Ortodoxe Române au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Există tradiții populare diferite din toate zonele geografice ale Românei, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. ( Conform Bistrițeanu. ro)
În tradiţia românilor este considerat o divinitate populară a Soarelui şi a focului, fiind celebrat în numeroase tradiţii şi datini.






















