Saghin Sabrina
La aproape opt ani de la dispariția fiicei sale, Denisa Răducu, cunoscută și sub numele de Denisa Manelista, tatăl acesteia, Emilian Răducu, trăiește într-o sărăcie lucie. Durerea pierderii fiicei sale rămâne un punct de cotitură în viața sa, iar greutățile financiare și birocratice nu fac decât să-i adâncească suferința. Deși în trecut fiica sa reprezenta un sprijin semnificativ pentru întreaga familie, acum, la aproape opt ani de la moartea ei, Emilian se află într-o situație disperată, așteptând cu răbdare pensia care se lasă mult prea mult timp așteptată.
În ciuda acestui context extrem de dificil, bărbatul își duce viața cu demnitate, refuzând să ceară ajutorul fiicei sale mai mari, Adelina, care locuiește în Spania, și încercând să se descurce din puținul pe care îl are. Într-o lume în care birocrația și lipsurile financiare par să fie obstacole imposibile, Emilian Răducu continuă să spere că pensia cuvenită, după o viață de muncă, va veni într-un final. Dar până atunci, el trăiește cu ceea ce a mai rămas din economiile sale și din activități modeste de subzistență, cu speranța că vor veni zile mai bune.
Tatăl Denisei Răducu a ajuns la sărăcie
Emilian Răducu a mărturisit, cu o tristețe profundă, că a cheltuit aproape tot ce avea pentru a încerca să își salveze fiica de la o boală cruntă – carcinomul hepatocelular, o formă rară și agresivă de cancer la ficat. În ciuda eforturilor imense și a drumurilor făcute la cei mai buni medici, inclusiv în afacerea țării, viața Denisei s-a stins la vârsta de doar 27 de ani, lăsându-l pe tatăl ei într-o stare de doliu profund, dar și într-o criză financiară majoră. Cheltuielile pentru tratamentele fiicei sale, combinate cu pierderea bruscă și imprevizibilă a unei persoane dragi, i-au afectat iremediabil finanțele, iar acum bărbatul trăiește cu speranța că pensia promisă de stat va veni într-un final.
„Mi-a venit decizia de pensionare, dar cu destule greșeli. Mă chinui de șapte luni să obțin pensia, iar de fiecare dată când mă duc la Oficiul de Pensii, îmi spun că software-ul lor nu funcționează. Nu mi-au dat un răspuns clar, și tot ce îmi spun este că sunt mai mulți oameni în situația mea”, a declarat Emilian, adăugând că procesul cu fostul impresar al Denisei durează deja de șapte ani, iar acolo are nevoie de bani pentru a putea continua.
În ciuda acestui impas birocratic, Emilian nu își pierde speranța. Deși banii întârzie să vină, el rămâne optimist, știind că, într-un final, va primi restanțele acumulate și pensia cuvenită după o viață de muncă. Însă până atunci, viața zilnică rămâne o luptă continuă.
Descurcându-se cu puțin: viața modestă a tatălui Denisei Răducu
În prezent, Emilian Răducu trăiește într-o căsuță modestă din Ștefănești, Vâlcea, și se întreține din economiile rămase și din activități precum creșterea găinilor. Bărbatul refuză să fie o povară pentru fiica sa Adelina, care trăiește în Spania și are și ea propriile dificultăți. Deși Adelina i-a oferit ajutorul, Emilian nu vrea să o împovăreze și refuză să o ceară bani.
„Cum să îi cer bani fiicei mele? Are și ea greutăți, muncește mult, are și două fete la școală. Nu vreau să fiu o povară pentru ea”, a spus el, adăugând că mai preferă să se descurce singur, chiar dacă asta înseamnă să mănânce doar mămăligă cu pâine în timp ce așteaptă pensia.
Emilian trăiește din puținul pe care îl câștigă din activitățile de subzistență, dar se asigură că nu sare peste mese. „Mai am ceva de mâncare, mai cresc găini, mai am niște carne de la Crăciun, dar banii îmi trebuie pentru utilități și medicamente”, spune el, cu o tristețe resemnată. De asemenea, își face griji pentru sănătatea sa și a celor din jur, dar refuză să ceară ajutor.
„Până vine pensia, poate vor veni banii și din urmă, pe cele trei luni, prefer să mănânc mămăligă cu pâine, dar nu mă împrumut de la fiica mea”, a mai adăugat tatăl Denisei Răducu.
Durerea pierderii fiicei sale și dificultățile financiare prin care trece sunt doar o parte din viața lui Emilian Răducu. Deși se confruntă cu o mare suferință și o lipsă acută de resurse, bărbatul trăiește cu demnitate, fără să ceară ajutorul celor din jur, mai ales al fiicei sale, care se află la mii de kilometri distanță.
Cu toate acestea, speranța că pensia promisă va veni în curând și că procesul cu fostul impresar va ajunge la final, îi oferă încă puterea de a merge mai departe. Acesta este portretul unui bărbat care, în fața unor greutăți deosebite, alege să trăiască modest, dar cu capul sus, în memoria fiicei sale care i-a adus atât de multe bucurii în viață.
