Redactia.ro

Tatăl lui Mario Berinde ar putea fi eliberat din penitenciar. Comisia analizează cererea, în timp ce apar noi detalii în dosarul crimei din Cenei

mario berinde

Dosarul crimei lui Mario Berinde intră într-o nouă fază a anchetei, una considerată esențială pentru clarificarea circumstanțelor tragediei din Cenei. Procurorii au demarat analiza telefonului mobil aparținând băiatului de 13 ani, indicat drept principal suspect în dosar, în încercarea de a reconstitui pas cu pas ce s-a întâmplat înainte și în ziua crimei. În paralel, familia victimei se pregătește pentru un moment important, după ce tatăl lui Mario a solicitat eliberarea din penitenciar.

Tatăl lui Mario Berinde ar putea fi eliberat din penitenciar

Avocatul familiei, Adrian Cuculis, a confirmat că investigațiile intră într-o etapă decisivă. Potrivit acestuia, examinarea telefonului minorului de 13 ani reprezintă o probă-cheie, menită să ofere indicii clare despre relația dintre copii, eventualele conflicte anterioare și modul în care a fost pus la cale actul violent. Ancheta vizează mesajele, apelurile și orice alt tip de comunicare relevantă, care ar putea ajuta la stabilirea exactă a responsabilităților.

În același timp, săptămâna viitoare ar urma să aibă loc comisia de eliberare din penitenciar în cazul tatălui lui Mario Berinde. Bărbatul, care a fost adus sub escortă la înmormântarea fiului său, a depus cerere pentru eliberare, iar decizia comisiei ar putea reprezenta un moment extrem de important pentru familie, aflată într-o perioadă de suferință profundă.

,,Urmează, da. Are comisia de eliberare din penitenciar săptămâna viitoare, dacă nu mă înșel”, a declarat avocatul familiei lui Mario.

Pe frontul anchetei penale, autoritățile au observat și o schimbare în atitudinea minorului de 13 ani. Acesta ar fi început să colaboreze mai deschis cu anchetatorii, oferind detalii despre desfășurarea faptelor și recunoscând că ar fi acționat cu premeditare, pe fondul tensiunilor și conflictelor repetate cu victima. Declarațiile sale sunt analizate în corelație cu probele tehnice, inclusiv datele extrase din telefonul mobil.

În ceea ce îi privește pe ceilalți doi minori de 15 ani implicați în dosar, aceștia ar fi solicitat magistraților menținerea măsurii arestului preventiv. Deși inițial au contestat decizia de arestare pentru 30 de zile, ulterior și-au retras contestația, invocând teama de reacțiile comunității locale. Potrivit surselor din anchetă, plasarea în arest la domiciliu ar fi presupus întoarcerea în localitatea unde a avut loc crima, scenariu pe care cei doi l-ar fi considerat prea periculos în contextul tensiunii publice create de caz.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: