Tot mai multe semnale de alarmă sunt trase în privința concediilor medicale acordate fără justificare reală. Profesorul Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean de Urgență din Timișoara, susține impunerea unei taxe pentru concediile medicale, cu scopul de a reduce abuzurile și de a proteja pacienții cu afecțiuni reale. Acesta susține că măsura este necesară, echitabilă și justificată, mai ales în condițiile în care sistemul sanitar este puternic afectat de această practică abuzivă.
Potrivit acestuia, introducerea unei taxe ar putea descuraja solicitarea concediilor fără motiv real și ar reduce semnificativ cazurile în care oamenii câștigă mai mult absentând nemotivat decât dacă ar merge la muncă.
Profesorul Săndesc critică acordarea de concedii nejustificate
Profesorul Dorel Săndesc a atras atenția că există o problemă gravă la nivel național privind numărul uriaș de concedii medicale emise, multe dintre ele fără o justificare solidă. Potrivit acestuia, atât pacienții care cer astfel de concedii fără a avea probleme reale de sănătate, cât și medicii care le acordă în mod nejustificat, trebuie sancționați dur.
El a mai menționat că unele persoane primesc scutiri medicale pentru activitatea de noapte, dar în realitate lucrează în paralel la clinici private, inclusiv în ture de noapte.
Profesorul a explicat că există o legătură statistică evidentă între perioadele de sărbători și numărul de concedii medicale. În acele intervale, apar vârfuri anormale în graficul de acordări, ceea ce ridică suspiciuni cu privire la autenticitatea unor documente medicale.
Taxa pentru concediile medicale: Când se aplică și cine scapă de plată
Ideea introducerii unei taxe pentru concediile medicale a fost discutată intens, iar profesorul Dorel Săndesc este de părere că o astfel de măsură ar trebui aplicată diferențiat. Mai exact, pacienții cu boli grave, care suferă de afecțiuni serioase, nu ar trebui să plătească această taxă.
În schimb, pentru cei care solicită frecvent concedii pentru motive mai puțin importante sau greu de justificat medical, plata unei contribuții ar putea descuraja abuzurile.
Acesta a explicat că în unele cazuri, oamenii ajung să primească mai mulți bani în perioada în care stau acasă „în medical” decât dacă ar merge la muncă. Aceasta generează un comportament nesănătos și o formă de fraudă indirectă asupra sistemului public.
În opinia lui, problema nu poate fi eradicată decât prin acțiuni ferme și rapide din partea autorităților, prin sancțiuni clare și o monitorizare eficientă a tuturor concediilor acordate.
„Salut această decizie şi acţiune imediată a domnului ministru şi echipei sale, cred că ea trebuie susţinută cu determinare şi tenacitate şi în asemenea situaţii nu există altă soluţie decât sancţionarea drastică a unor ilegalităţi flagrante şi foarte, foarte grave.
Este evident din acele grafice, concentraţia mare a numărului de concedii legat de anumite perioade, de sărbători, statistic cumva oferă un argument greu de combătut că o bună parte din ele nu sunt concedii reale, ci sunt false, sunt fără o justificare medicală serioasă.
Sper din suflet ca această realitate să poată fi controlată acum pentru că ştim că s-a mai discutat, dar nu s-a reuşit eradicarea. Cred că este foarte grav şi cred că pedepsele pentru asta trebuie să fie foarte serioase de ambele părţi, a celor care cer aşa ceva şi desigur a personalului medical care îşi permite să facă acest lucru”, a declarat profesorul în cadrul unui interviu acordat Medika TV, relatează Capital!.
Măsura ar putea reduce presiunea pe bugetul de stat
Concediile medicale nejustificate înseamnă pierderi semnificative pentru stat. Plata indemnizațiilor se face din fondurile bugetului de stat și ale asigurărilor sociale, ceea ce înseamnă că toți contribuabilii suportă indirect aceste costuri.
Profesorul Săndesc consideră că introducerea unei taxe va avea un dublu efect: descurajarea cererilor fictive și creșterea responsabilității medicilor care semnează astfel de documente.
„Eu sper din suflet să se rezolve pentru că este o tară gravă şi e trist că încă avem medici care se dedau la aceste practici atât de jenante, de imorale. E o acţiune importantă care trebuie sprijinită şi desigur şi noi, ca şi manageri de spitale, trebuie să ne implicăm în acest lucru.
Personal am avut discuţii cu medici, am avut discuţii cu medicii de Medicina muncii în care am prezentat surpriza că numărul de scutiri de activitate de noapte şi aşa mai departe este un pic cam mare şi am sesizat chiar cazuri care obţineau scutiri de activitate pentru gărzi şi, de fapt, lucrau în privat în paralel, chiar făceau uneori gărzi de noapte.
Dacă pentru bolile serioase, cu suferinţă severă, cu afectare gravă a stării de sănătate, a stării de bine, dacă acolo cred că este justificat să nu se aplice această taxă, pentru restul situaţiilor cred că această măsură se justifică pentru că prin ea, trebuie înţeles foarte bine, comparativ cu salariul, pacientul, cetăţeanul, nu câştigă mai puţin.
El câştiga mai mult neplătind această taxă. Credem că este echitabil să câştige atât cât este venitul său salarial şi să nu fie stimulat, pentru că asta este natura umană, dacă vreţi, sau ăsta este nivelul de conştiinţă socială: cine nu vrea, iată, soluţia ideală, să stau în concediu medical cât mai mult, că pe de această parte câştig şi mai bine şi, iată, sunt şi liber să mai am şi alte activităţi. Cred, deci, că se justifică impunerea acestei taxe, cu excepţiile medicale despre care am vorbit”, mai spune medicul Dorel Săndesc.
Sursa foto: Arhivă