Tragedie în sportul universitar din Statele Unite. Baschetbalistul Deng Mayar, în vârstă de numai 22 de ani, a murit sâmbătă înecat, în timp ce se afla la scăldat alături de un prieten. Potrivit autorităților, apelul de urgență a fost înregistrat la ora 17:45. Două persoane au fost semnalate în pericol în lacul de acumulare Blackridge din Herriman, Utah, situat la aproximativ 40 de kilometri sud-vest de Salt Lake City.
Martorii au relatat că Deng Mayar înota alături de prietenul său, Sa Mafutaga, atunci când a început să se zbată în apă. Mafutaga a reușit să ajungă la mal, dar, observând că Mayar se scufundă la circa 35 de metri de țărm, a reintrat în apă pentru a-l salva. Din păcate, încercarea a eșuat.
Tragedie în sport
Mai multe persoane prezente au sărit și ele în ajutor, însă fără succes. Abia după câteva ore de căutări, echipele de intervenție – Departamentul de Pompieri South Jordan și scafandrii Patrulei Rutiere din Utah – au reușit să găsească trupul sportivului, în jurul orei 23:00. Medicii au confirmat decesul.
Poliția locală a transmis că ancheta privind circumstanțele morții este în desfășurare. Totodată, autoritățile din Herriman au anunțat că lacul de acumulare Blackridge rămâne închis până la noi instrucțiuni.
Originar din Sudanul de Sud, Deng Mayar și-a început cariera universitară la Universitatea din Dakota de Nord, unde a jucat primele două sezoane. Vara trecută se transferase la Universitatea din Nebraska, Omaha, și urma să își facă debutul oficial în echipă în toamna acestui an.
„Întreaga noastră echipă este devastată să afle de trecerea în neființă a lui Deng. După ce am concurat împotriva lui timp de doi ani, am fost încântați să-l adăugăm în echipa noastră și a făcut progrese extraordinare în această vară. A fost o bucurie să fiu alături de Deng. Ne va lipsi foarte mult. Jodi și cu mine, împreună cu întregul nostru staff, trimitem gândurile și rugăciunile noastre familiei, prietenilor și coechipierilor lui Deng”, a declarat antrenorul echipei Omaha, Chris Crutchfield.
