Georgescu Dragos
La aproape un an de la anularea alegerilor prezidențiale pe care le-ar fi câștigat, potrivit unor tabloide și dezbateri publice, Călin Georgescu și după o serie de înfruntări politice și personale, scena suveranistă din România rămâne agitată. În mijlocul acestei agitații se află, ca de obicei, Gigi Becali, omul care, indiferent de statutul său oficial, mai stârnește comentarii, ipoteze de alianțe și puneri la cale politice. Latifundiarul din Pipera vorbește acum despre împăcări, condiții și un eventual proiect comun menit să contracareze influenţa şi ascensiunea lui George Simion, liderul AUR.
Gigi Becali îl distruge pe George Simion și anunță ca vrea să facă o alianță alături de Călin Georgescu
Declarațiile lui Becali au, ca întotdeauna, o tonalitate directă şi o doză proustiană de imaginaţie retorică: el nu se teme să catalogheze, să ridice în slăvi sau să înjosească — în funcție de interesul momentului. În conversațiile publice de ultimă vreme, Becali a ținut să sublinieze diferențele pe care le vede între Georgescu și Simion. Despre primul spune că este, în fond, un patriot sincer, lipsit de așa-numitele „apucături” pe care le observă la alții; despre celălalt afirmă că este un suveranist autentic, dar și — în același timp — un personaj trădător, capabil de gesturi pe care Becali nu le iartă. Această ambivalență din discursul său e redusă la o formulă limpede: dacă Georgescu pornește un partid propriu, Becali nu-și va băga nasul; dacă, însă, Simion rămâne figura centrală a AUR, atunci latifundiarul promite implicare directă pentru a-i rupe influența, conforom româniatv.net.
Contextul în care apar aceste declarații e la fel de important ca tonul lor. În lunile care au urmat campaniei electorale şi unor episoade mediatice foarte vizibile, Becali şi Simion au trecut printr-un duel de acuzaţii reciproce, în care au fost folosite înregistrări, apeluri publice şi cuvinte grele. George Simion l-a numit „Iuda” pe Gigi Becali după ce latifundiarul a făcut anumite declaraţii sau a adoptat poziţii considerate trădătoare de liderul AUR. Pe de altă parte, Becali reproşează modul în care a fost tratat, relațiile de putere din partid şi ceea ce el numește metode dictatoriale de conducere în interiorul formațiunii. Aceste schimburi alimentate de presă şi de social media au transformat vechi regimuri de sprijin într-o luptă deschisă pentru influenţă.
Nu-l mai are deloc la inimă pe Simion
Rădăcinile tensiunii sunt, după cum sugerează declarațiile lui Becali, amestecate: există nemulțumiri personale — episodul apropierii inițiale, finanțări sau sprijin direct în campanii, urmat de rupturi — dar și un calcul politic. Becali recunoaşte că a sprijinit anumite inițiative şi că, la un moment dat, a purtat discuții cu Georgescu la Palatul său.
Însă aceleaşi declarații includ observații critice: un episod în care Georgescu ar fi ținut un discurs „într-o biserică sectară” este adus ca exemplu de comportament nepotrivit, chiar dacă Becali îl etichetează totodată ca nefiind „om rău” sau trădător. Aceste nuanțe arată că, pentru Becali, judecata se face nu doar după doctrină, ci și după o registru moral-personal, o logică a onoarei şi a modului în care un om se comportă în public.
În același flux de gânduri, Becali face o radiografie a lui George Simion din interiorul AUR: recunoaște că Simion este „muncitor”, un mobilizator cu forță de muncă și capacitate de a strânge oamenii.
Totuşi acesta ar fi, în opinia lui Becali, înconjurat de oameni puțini sau de calitate îndoielnică, ceea ce îl face vulnerabil pe termen lung. „Simion nu are partid”, spune Becali, sugerând că organizația ar suferi la capitolul instituționalizare și resurse umane capabile să susțină o ofertă politică coerentă. Aici se vede din nou strategia: atacul la persoană este totodată un atac la baza de susținere politică, o metodă de a submina credibilitatea pe termen lung.
Încă o dată, declarațiile lui Becali sunt acompaniate de amenințări explicite. El afirmă că dacă Simion rămâne la conducere a AUR și nu se oprește din anumite comportamente, atunci latifundiarul se va implica activ ca să contribuie la înlăturarea sa. Termenii folosiți — „trădător”, „Iuda”, „fiară” — nu sunt doar jigniri; ele vizează construirea unei narațiuni publice în care Simion are un profil moral compromis. În astfel de cazuri, Becali se poziționează ca un actor moralizator, gata să mobilizeze resurse pentru a sancţiona un comportament pe care el îl consideră intolerabil.
Nu în ultimul rând, ameninţarea politică are şi o dimensiune practică: implicarea lui Becali ar putea schimba ecuația politică locală, prin influenţa sa financiară şi rețelele personale.
Pe de altă parte, Becali recunoaște limitele angajamentului său: dacă Georgescu ar construi un partid coerent, dacă ar exista un proiect politic serios în jurul suveranismului şi al unor valori pe care le consideră autentice, el nu ar interveni. Ori, dacă Georgescu ar rămâne la un statut strict non-partinic, iar Simion ar rămâne în prim-plan, atunci scenariul se schimbă.
Această declaraţie spune două lucruri: pe de o parte, Becali nu este străin de alianţe conjuncturale; pe de altă parte, el urmărește legitimitatea și onestitatea percepută a potențialilor parteneri. Pentru Becali, sinceritatea — chiar dacă exprimată uneori cu imprecizii sau reproşuri — rămâne un criteriu de selecţie.
Dincolo de personalități și de echipe, disputa publică reflectă o luptă mai amplă în spațiul suveranist: cine are dreptul să reprezinte această zonă ideologică, cine poate construi o ofertă coerentă și sustenabilă, și cine rămâne doar un lider cu magnetism temporar.
Becali, cu ambițiile lui, cu declarațiile sale incendiare și cu tendința de a-și schimba public opțiunile, rămâne un jucător imprevizibil, însă eficient în a dinamita sau a reconstrui alianțe. Simion, în schimb, pare să aibă mobilizarea de masă, dar și critica că depinde prea mult de imagine și mai puțin de structură. Georgescu, în tot acest ecou, este portretizat ca o alternativă „curată” — dar mai puțin construită ca forță organizațională.
Finalul va spune totul despre intențiile lui Becali
Rămâne de văzut dacă amenințările și promisiunile lui Becali se vor transforma în acțiuni concrete sau dacă vor rămâne declarații menite să modeleze percepții. Politica românească, în aceste luni, e un teren fertil pentru astfel de manevre: alianțe se fac și se desfac, înregistrări apar pe internet, audiențele se împart, iar liderii folosesc atât mijloace tradiționale, cât și instrumente noi de comunicare pentru a-și croi drum. În această ecuație, Becali reinventează mereu forma influenței sale — iar interlocutorii săi, fie Georgescu, fie Simion, sunt obligați să răspundă la loviturile de imagine.
În final, tonul observațiilor lui Becali spune mai mult decât cifre, procente sau simple calcule strategice. Ele arată cum un actor cu resurse, notorietate şi impulsuri personale poate încă să schimbe agenda publică, să ridice întrebări despre loialitate şi moralitate politică şi să împingă la o redesenare a hărţilor partidelor suveraniste. Iar pentru electorat rămâne, ca întotdeauna, miza esențială: cine poate oferi o alternativă credibilă şi coerentă la ceea ce există deja, cine poate construi o structură reală și cine rămâne doar o voce puternică în microfonul zilei.
